Bun găsit, 2016

Azi am ieșit la aer pentru prima dată anul acesta.

O răceală cruntă m-a țintuit în casă mai bine de 2 săptămâni. Dar nu-i bai. A fost bine. Am avut timp pentru a fi cu mine, cu ai mei. Doar cu mine și cu ai mei. Am avut timp să observ. Să mă bucur. Aproape că nu am simțit simptomele, deși se pare că au fost intense. Încă nu a trecut. Dar simplul fapt că nu prea mă mai doare nimic și că am putut să ies din casă este minunat. Seamănă puțin cu bancul acela:

„-Știi cum poți face o pisică fericită?

-Cum?

-Îi prinzi coada în ușă, apoi îi dai drumul și este cea mai fericită.”

Azi am simțit atâta bucurie, încât nu am cuvinte pentru a o descrie. Parcul aproape pustiu, încremenit în ger și liniște, soare,  zăpada scârțâind sub tălpi, eu și aparatul foto. Bun găsit, 2016!

 

Untitled

Până de curând, nu îmi plăcea deloc ideea de ‘untitled’. Mai ales referitor la operele de artă. Și totuși, ultima lună a anului mi-a adus în atenție o sculptură fabuloasă, care nu ar fi putut avea un ‘titlu’ mai bun decât „Untitled”. Cei care mă cunosc știu despre ce vorbesc. :)

Urmând tradiția anilor anteriori, în această perioadă aș fi scris detaliat despre „Călătorii Slowaholice în 2015” și poate aș fi avut câteva idei despre ce îmi doresc pentru anul următor.

Dar n-am. Niciuna. Nu am planuri și nu mă interesează să-mi mai fac.

Îmi plăceau titlurile, siguranța și să înțeleg mereu de ce. Îmi părea că lucrurile arătau mai bine în concepte clar definite, în tipare bine conturate. Voiam să știu încotro, cu cine, când și cum. Îmi plăceau hărțile și instrucțiunile. Și vreme lungă am crezut că știu atât de bine ce vreau și ce nu vreau, ce-i bun sau rău, când să spun da sau nu, ce este acceptabil și ce trebuie respins fără prea multe gânduri.

Mintea mea trudise la un desen mare și complicat, în care credeam fără să clipesc. Era ‘realitatea’ mea. După atâta efort, cum altfel ar fi putut să fie oare decât adevărat? Apoi au venit valuri. Și într-o clipă desenul tot s-a șters. Iluzie săpată în nisip.

Sună apocaliptic. :)

De fapt, este perfect așa. Știu că nu știu, iar asta este minunat. Atât de mult efort scutit. Ce vine, este bun venit. Ce pleacă, fie bun plecat. Și dacă te împotrivești și dacă accepți, lucrurile decurg oricum fix așa cum le este menit să decurgă. Atunci când încetezi să te mai zbați, plutești. Și ai șanse mari să te trezești din vis și să începi să vezi cu adevărat.

2015 rămâne „Untitled”, iar anii următori la fel. E palpitant să observ filmul ce mi se derulează în fața ochilor fără să am habar despre scenariu.

Cu recunoștință, las aici câteva imagini din ultimele 12 luni. Oricum ar fi, tot bine este și pentru tot și toate, MULȚUMESC.