Silver Blue from Bali

Today, I’m wearing a little piece of Bali. And blue. As the ocean. They say that blue is the color of healing. I’m dreaming of an ocean of blue. In Asia, a continent of wonders, of endless worlds and moods, with countless shades of all the colors, but most of all, with countless shades of blue. I stand there taking it all in. To keep with me, in me, until the end of time. Until next time. As I wrote here a while ago…

IMG_3230

Broșă de argint lucrată manual. Hand-made silver brooch. Bali, Indonezia. Photo: ©Slowaholic

dscn1877

Kuta Beach, Bali, Indonesia. Photo: ©Slowaholic

„Acceptă-ți teama, dar nu te lăsa inhibat de ea”

-Împărtășește și cu ceilalți! Mi-a spus azi o voce înțeleaptă.

– Bine, dar în ultima vreme nu am simțit să fac asta. Am preferat să țin pentru mine. Nu înseamnă că dacă pentru mine are sens, are și pentru ceilalți, sau că dacă pe mine mă interesează un subiect, îi interesează și pe ceilalți.

– Împărtășește! Rolul nostru este să dăruim. Nu contează ce fac ceilalți cu ce le dăruim. Pot să ia darul tău și să-l arunce pe jos. Important e să dăruiești. Pentru unii va fi benefic, pentru alții irelevant. Dar deja asta nu mai este treaba ta.

Hmmmm… Știi ceva? Cred că ai dreptate. :)

Așadar, iată mai jos un fragment dintr-o carte citită recent, pe care eu am găsit-o de mare ajutor și care mi-a adus o infuzie de energie pozitivă și bună dispoziție:

„Pe măsură ce trec anii, copilul crește și începe să devină din ce în ce mai independent. Devine capabil să aibă grijă de el însuși, cel puțin la prima vedere. Se îmbracă singur, se hrănește singur, ajunge să își câștige existența. Și totuși, există în el un aspect care nu pare să progreseze prea mult după ce părăsește leagănul copilăriei. Metaforic vorbind, el rămâne la fel de speriat că nu îi vine nimeni în ajutor ca să îi potolească foamea: de hrană, de bani, de iubire, de apreciere și așa mai departe. Ușurarea produsă de potolirea „foamei” este doar temporară. El știe deja că această senzație va reveni.

Această dilemă ne afectează pe toți în viața noastră de zi cu zi. Noi nu știm să dăruim. Suntem incapabili de iubire. Devenim manipulativi în mod inconștient sau conștient, căci suntem convinși că supraviețuirea noastră depinde de asta. Suntem incapabili să susținem bunăstarea celui de lângă noi dacă nevoile sale intră în conflict cu ale noastre. Din toate aceste motive, ne simțim neajutorați, prinși în capcană, furioși, frustrați, nesatisfăcuți, neîmpliniți și mai presus de toate, speriați. Ce poate fi mai înspăimântător decât dependența de o altă persoană pentru a supraviețui? În calitatea noastră de adulți speriați, noi ne punem aceleași întrebări ca și un copil mic. „Vor pleca cei din jurul meu și nu se vor mai întoarce? Vor înceta ei să mă mai iubească? Să aibă grijă de mine? Se vor îmbolnăvi și vor muri?” Ca adulți, ne punem astfel de întrebări în legătură cu consoarta noastră și adeseori cu prietenii, șeful, părinții și chiar copiii noștri.

Oamenii care se tem nu pot dărui în mod autentic. Ei au convingerea profundă că lipsurile prevalează în această lume și că resursele sunt limitate și nu ajung pentru toată lumea. Nu există suficientă iubire, suficienți bani, suficientă apreciere, suficientă atenție… De regulă, teama pe care o simțim într-un anume domeniu de viață se generalizează, iar noi ne închidem inima și devenim foarte protectivi în toate celelalte domenii. O imagine simbolică a omului speriat este aceea a unui om care stă pe vine și se îmbrățișează pe el însuși. Deși această imagine simbolizează perfect starea interioară a unui om speriat, în plan exterior teama poate lua multe forme:

Oamenii de afaceri de succes încă mai au nevoie de aprobarea șefului lor. Soțiile casnice își condamnă soțul sau copiii pentru că nu au apucat niciodată să trăiască plenar viața. Femeile independente care urmează o carieră cer atât de multe de la bărbații lor încât sfârșesc adesea prin a fi părăsite. Există bărbați care nu tolerează independența soțiilor lor. Există directori de companii care iau decizii iresponsabile care fac rău foarte multor oameni.

Toți cei din exemplele de mai sus operează de pe o poziție de teamă că nu vor putea supraviețui. Metaforic vorbind, toți stau pe vine și se îmbrățișează singuri. Dacă te-ai recunoscut în această descriere, nu-ți face griji. Alătură-te restului grupului. Foarte puțini oameni din societatea noastră au fost învățați cu adevărat secretele maturizării și dăruirii. Noi am fost învățați o iluzie a dăruirii, dar nu ce înseamnă adevărata dăruire. Mai mult decât atât. Am fost învățați să fim tot timpul atenți la siguranța noastră fizică și să nu îi lăsăm pe ceilalți să ne înșele și să profite de pe urma noastră. În consecință, dacă nu primim ceva la schimb, noi ne simțim folosiți. Asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de ceea ce primim. Dimpotrivă, în mod paradoxal:

ATUNCI CÂND DĂRUIM DINTR-O POZIȚIE DE IUBIRE, NU DE AȘTEPTARE, NOI PRIMIM MAI MULT DECÂT NE-AM FI AȘTEPTAT VREODATĂ.

Pe de altă parte, dacă ne așteptăm în permanență să primim ceva la schimb, ne vom petrece o bună parte din viață dezamăgiți că lumea nu ne tratează așa cum merităm.” Acceptă-ți teama, dar nu te lăsa inhibat de ea, de Dr. Susan Jeffers

Eu veau să vă mai dăruiesc acum câteva flori de mai de la munte :)

Aventurile lui Piticot: 5!

Astăzi a fost sărbătoare mare. Piticot a împlinit 5 ani. O zi cu soare mult, veselă, plină de candoare și de frumusețe. La mulți ani, iubirea mea!