Dupa Craciun…

A trecut Craciunul. A fost frumos… Chiar daca nu am avut zapada zilele acestea, soarele ne-a incalzit putin sufletul.

„Mociu’ Caciunu” a trecut pe la noi si ne-a umplut casa de daruri. A trecut pe la noi, pe la bunici, matusi, fini, veri, prieteni si asa mai departe, incat bietul copil (ca despre al nostru e vorba), la un an si sapte luni nu mai intelege nimic. Cati mosi sunt, de tot mai rasare cate un cadou de la Mociu’ si la doua trei zile dupa Craciun?!?… Agitatie, musafiri, vizite. Piticotul nu pridideste sa inregistreze cum se numeste fiecare jucarie si la ce bun atatea chestii piuitoare, luminoase, chitzaitoare si tziuitoare cand avem „chioane cooate”… „Chioanee cooate” (creioanele colorate) sunt cea mai minunata jucarie. Ele impodobesc orice carnetel, carte de ‘cooat’ (colorat), agenda, masinuta, bucata de parchet (anosta fara un strop de culoare), ursulet, pernuta, masa, fotoliu cu husa alba, etc.

O alta mare distractie a piticotului a fost colindatul bunicilor… Stie sa spuna „Socova vesea, a taiti, a foiti, a un paaa, a un maaa (de fapt e invers, dar ordinea versurilor nu pare a fi relevanta pentru el), a un …. (aici spune mami „fir”) di tadaiiii”. A mai invatat ca asta se canta de Anoul Nou, cand ” anu ci noieci” (anu’ se innoieste), fraza spusa tot ca pe o poezie, pentru ca vreau sa cred ca am un copil normal care la varsta asta nu intelege chiar intru totul notiunea de an nou. Din toata colinda de Ajun (sa ne amintim: „Am venit si noi odata/ La un an cu sanatate/ Maica, Domnul sa ne-ajute/ La covrigi si la nuci multeeee/ Ne dati ori nu ne dati?/ Ne dati ori nu ne dati?/ Ne dati, ne daaati?„) a reusit sa spuna bunicilor: „nu ne dati”. A avut un succes fulminant si a primit colindete dupa cum se vede in imaginea urmatoare:🙂

Piticot a urat: "Nu ne dati" si iata ce a primit de la bunici🙂

In ciuda oboselii de peste an si a unor dureri ascutite pe ici pe colo, prin locurile esentiale, am simtit iubirea dragilor mei. Am simtit iubirea lui Dumnezeu, care m-a binecuvantat cu zambetul si pupicii dulci si pufosi ai copilului meu, cu sarutul si mangaierea sotului meu, cu imbratisarea parintilor si apropierea prietenilor.

Sper ca ati avut un Craciun frumos, cu liniste si iubire. Sper ca ati fost cuminti si ati primit ce v-ati dorit de la Mosul.

Se pare ca noi am fost cu totii cuminti si am avut parte zilele acestea de daruri si momente pretioase. In continuare va impartasesc si voua cateva dintre preferatele mele.

Va doresc in continuare vacanta placuta (norocosilor) si spor la treaba (celor mai putin norocosi)!

Cu drag,

Slowaholic

Prima surpriza a venit chiar in Ajun: cadou 'home made' delicios de la prietena mea draga, Delicioasa. O surpriza minunata, devorata instantaneu.❤

Cadou 'home made' delicios de la prietena mea draga, Delicioasa. Ginger cookies sunt fenomenali! La fel si citricele confiate imbracate in ciocolata. Va recomand sa vizitati http://www.delicioasa.com pentru retete minunate, povesti delicate si gusturi rafinate❤❤❤

Macar asa sa avem un om de zapada...

Dulciuri (specialitati venetiene) si flori

Chioane cooate (creioane colorate de la Mosu') si bloc de desen🙂

CD-uri cu muzica de Craciun. Great Classics: Sinatra, Bing Crosby, Nat King Cole...

Mmmm: tort, Centro, frisca, fructe...

Nu puteau lipsi minunatele torturi de la Centro. Aici: cu trei tipuri de ciocolata

Ghici ce-i inauntru...🙂

Iupiiii! My own IPad!!!!!!!!!! Ieeeiii! Acum va fi si mai simplu sa scriu, sa calatoresc, sa ma documentez, sa descarc poze, sa tin legatura cu voi, dragii mei🙂

23 thoughts on “Dupa Craciun…

  1. Sarbatori fericite, draga mea Anca! Sunt sigura ca puiutul tau scump a fost actorul principal in acest an, de Craciun, rasfatat de toata familia🙂 Anul viitor trebuie sa veniti si pe la noi la colindat🙂 Ma bucur mult ca ti-a placut si cutiuta cu home made goodies❤ Super cadou Ipad-ul tau😉 Pupici! La muti ani si petrecere frumoasa de Revelion! xoxoxoxoxoxo

    • Ufff! Back to the ‘old’ stuff. Mi-am reluat in primire Mac-ul, pentru ca tableta desi este eleganta, supla, frumoasa, usoara, minunata si superfantastica (ar trebui sa se faca si un film cu ea pe post de personaj principal: „The Wonder IPad: the Invasion of the Thin Apples”, nu e prea friendly la scris reply-uri la comments pe blog. De fapt nu este tocmai cel mai indicat device de pe care sa lucrezi la blog, mai ales cand nici conexiunea la net nu e prea stralucita…. Asa ca, pe langa faptul ca nu mi-a transmis tot mesajul, mi-a scris niste bazaconii cu autocorrect (pe care le-am sters, luckily), m-am si chinuit o groaza pana am reusit sa aprob… Deli, iti multumesc pentru urari. Va doresc un An Nou minunat, cu sanatate pentru voi toti si in special pentru tine si bebe mic. Sa vina pe lume cu bine si sa aiba parte de cele mai frumoase daruri din partea ursitoarelor :)! Sa va simtiti bine (ca presupun ca veti sari peste party anul asta) si sa va distrati pe cinste! Te imbratisez cu drag. xoxoxoxoxo

    • Multumesc, draga mea. Darurile sunt minunate si cand le primesti si cand le oferi, mai ales daca au si un strop de iubire (ingredientul secret care asigura succesul si pune lumea in miscare, in general)😉
      Sarbatori fericite si un an nou exceptional!

  2. Hehehe, tocmai voiam sa comentez ca iPadul face viata aparent mai simpla la lucrurile enumerate mai sus, dar se pare ca ati aflat deja😀. Ma gandesc ca probabil stiti deja, dar exista o aplicatie WordPress gratis care face viata ceva mai usoara pentru comentat/postat. Nu e un monument de user-friendly da’ merge. E mai bine decat direct pe blog prin Safari. Alta chestie e ca autocorectul ala infiorator se scoate din Settings. As face-o primul lucru altfel, in timp, e risc crescut de atac de apoplexie😀.
    Voiam sa va intreb, creioanele acelea sunt ca Crayolele? Sau nu sunt cerate? Si inca o chestie, ce-s specialitatile Venetiene? Ca nu-mi pot da seama prin celofan? Cozonacei?
    Sarbatori fericite,
    Vladimir

    • Ma pregatesc sa scot autocorrectul si de pe IPad si de pe IPhone (sper sa reusesc pt ca nu sunt as la chestii de-astea). Avand in vedere ca vorbim despre tehnologie Apple, ar trebui sa fie usor. Ala de pe IPhone cel putin mi-a scos peri alibi. Daca vrei sa te distrezi, apropos de autocorrect, intra pe http://www.damnyouautocorrect.com (site deja super faimos, but just in case ca nu ai auzit de el).
      Nu inteleg de ce vorbesti la plural. E din politete? Ca daca da, ma obligi sa fac la fel si judecand dupa pozele de pe blogul tau diferenta de varsta nu-i chiar mare (cel putin asa mi se paru).
      Thx for the point, nu stiam (de aplicatia WordPress).
      Creioanele sunt creioane simple cerate BIC si sunt pt fi-miu, care e mare colorator (ca pana la desenator mai are mult). Cumparate de la Carrefour.
      Specialitatile venetiene din cosul acela sunt de mai multe feluri: un soi de mini-chipsuri de ciocolata, o tableta cu alune compactate acoperite de zahar caramelizat, un fel de cookies, etc. Nici urma de cozonac.
      Sarbatori fericite si voua si un an nou grozav!🙂

  3. Da, pluralul era de politete😀. Asa vorbesc eu cu femeile (de la 9 luni la 99 de ani) pana mi se zice (de obicei cu nervi) sa incetez. Fereasca sfantu’! :)))) Trec la per tu instant, promit!
    Pentru auto-correct: Settings -> General -> Keyboard -> Auto-Correction [OFF]
    Da, aplicatia aia e rezonabila, nu-i o frumusete dar merge. Si e gratis cel putin pe shoppul de aici.
    Sunt grozave ca nutrebuie ascutite neaparat!😀 Insa parca nici nu pateaza precum alea de la Crayola. O sa le dau si eu un ochi. Eu nu m-as grabi sa denigrez operele juniorului! Poti sa-i spui arta moderna si bine inramate mi le pot inchipui intr-un muzeu.
    Ce bine! Ca prea-i Pantettone din ala peste tot😀
    Vladimir

    • Multzam fain.
      Creioanele astea nu pateaza deloc, asta este si ideea. Mai putin tambalau cu copchii artisti. Chiar si asa piciul se foloseste de husele albe de la fotolii si ale naibii creioane, scriu si pe panza. Sa vezi acolo arta moderna! Cred ca as putea sa lansez o linie de imprimeuri pt materiale textile cu creatiile lui😉
      Pentru noi ‘desenele’ lui sunt foarte frumoase. Chiar mai frumoase si mai fain colorate decat ale unor artisti moderni (cam prea moderni pt gustul meu). Asteptam sa mai creasca sa vedem ce mai produce.🙂
      Dulciurile astea veneziene sunt tare bune, zau.
      Nu e panetone ca cozonacu’ (scuzati cacofonia).

  4. Da, unele mostre de arta moderna sunt curat dubitabile😀.
    Exact asta e si parerea mea si cum anul trecut mi-a iesit gigea cozonacul, ma gandesc daca nu clachez nervos, sa mai fac unul maine. Fiindca, daca clachez nervos, panettone va fi si asta e muult prea jignitor pentru orgoliul meu.
    Vladimir

  5. Fara grija, cand imi iese o chestie aud urletele de fericire si aia de pe statia spatiala internationala😀.
    Distractie grozava maine si tie!
    Vladimir

  6. La mulți ani!
    Pentru iPad, da, Macul e cel mai bun companion. Și dacă tot ai menționat pozele on-the-go, ca să nu faci rabat la calitate și să faci poze cu iPad-ul în locurile în care mergi (calitatea este de la dubioasă în sus), ia-ți un iPad Camera Connection Kit (au pe iStyle.ro și în orice magazin iStyle din orice mall din București); așa pozele poți să le faci în continuare la rezoluția cu care ești obișnuită și apoi când scrii pe blog (da da, cu app-ul WordPress din iTunes Store) doar conectezi plug-ul foto, inserezi cardul foto din aparat și ai pozele din aparat în Images, să le poți importa frumos pe blog.

    xo

    • Thx for the tips. Imi voi achizitiona device-ul. Nici vorba sa fac poze cu IPad-ul. Always with the camera. Ma rog, cu cateva exceptii cand folosesc telefonul pt chestii inedite cand nu am aparatul la mine. :)))

  7. La multi ani! Sper ca te-ai distrat grozav!
    Am facut sarmalele si cozonacii, sunt la mine pe blog. Astea au iesit. Cu pralinele de ciocolata am avut o problema echivalenta cu cea avuta de tine cu stelutele nevesti-mii. Doar ca inversa. M-am lamurit de ce. Ciocolata e de vina😀.
    Vladimir.
    P.S: Vezi ca daca ai camera Sony compact (adica cu card Memory Stick) nu merge Camera Connection Kit-ul. Ca sa n-arunci banii de pomana.

    • La multi ani! Sa aveti un an nou minunat!
      Intru sa vad cum ti-au iesit.🙂 Nu-i bai, biscutii au fost crocanti, buni la gust, doar ca altfel decat ma asteptam. Am aparat(e, ca sunt doua) foto Nikon. Camera nici nu mai stiu de care e. Parca Sony. Sotzu’ le are cu gadget-urile, eu doar le folosesc, nu analizez capacitati, chestii, etc… Desi acum recunosc: incepe sa ma preocupe sa invat sa fotografiez.
      Multzam pt info. Helps a lot.🙂

  8. Sunt incantat de cele citite si vazute. Cred ca esenta tuturor este „bucuria si iubirea” Sa fiti fericiti in toti anii. Cu drag Andrei I.

  9. „[…] mi-am luat şi eu, ca tot românu’, un iPad […]”
    Recunoşti citatul?😉 M-am uitat de vreo cîteva ori pe buletin, l-am întors pe toate părţile – român scrie, baszmeg, da’ mie Moşu’ nu mi-a dat decît… cu tifla, în fiecare an.😐 What am I missing?

    Nu ştiu cum să-ţi urez (cu prea multă întîrziere): să-l stăpîneşti sănătoasă… da’ tare mi-e că se întîmplă cam invers.😀

    Şi iar torturi… indiferent unde pui accentul, pentru mine e totuna.🙄

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s