Jos palaria pentru fotomodele!

Ca om de rand, cu o viata obisnuita si o slujba normala, intotdeauna m-am gandit ca anumite job-uri trebuie sa fie mai usoare decat altele.

Pe cea mai inalta pozitie in topul job-urilor usoare, conform clasamentului personal alcatuit in totala necunostinta de cauza, se afla ocupatia de fotomodel. Ce poate fi asa de greu? Imi spuneam eu. Tot ce trebuie sa faci cand te duci la job este sa pozezi frumos, sa zambesti si sa lasi fotograful sa te fotografieze… Simplu ca buna ziua. Grea mi se pare partea cu pastrarea siluetei tip ‘snur’, pentru care majoritatea fetelor sunt in stare sa manance numai rabdari prajite, dar deh, din mosi stramosi, dupa cum spun inteleptii din popor, „sufera baba la frumusete”. Nu intru acum in detalii profunde cum ar fi dramele prin care trec multe modele cand ajung sa iasa la pensie, fapt care se intampla nepermis de devreme, din punctul meu de vedere. Cruzimea lumii modei si a exigentelor sale este prea bine cunoscuta, mult contestata si dezbatuta si nu face subiectul postarii mele de astazi.

Revin la „tot ce trebuie sa faci” este sa pozezi frumos…

Hmmmm, ia te uita ca nu e chiar asa de simplu. Pare-se ca si pentru a poza iti trebuie talent, rabdare si pricepere, ca altfel iesi in poze ca si cum: ai avea un bat infipt undeva, incerci sa zambesti dupa ce tocmai ai muscat dintr-o lamaie, vrei sa pari naturala in timp ce iti sprijini barbia pe mana, dar jumatate de falca este impinsa in sus, creand un efect de tablou de Picasso, iar zambetul delicat pe care crezi ca il afisezi se transforma intr-un ranjet stramb.

De unde stiu toate chestiunile astea? Ei bine, le-am aflat pe propria-mi piele de curand.

Se apropia ziua sotului meu si iar ma chinuiam sa gasesc o idee interesanta pentru cadou. E foarte complicat sa il surprind dupa atatia ani impreuna. Jucandu-ma cu baieteleul nostru scump si chinuindu-ma sa ii fac niste fotografii (ma chinui de fiecare data, pentru ca nu sta locului nicio clipa) m-a pocnit revelatia: album foto facut de un profesionist. Poze cu mami, cu bebe, cu mami + bebe. 🙂 Da! O sa fie tare interesant si precis ca se rezolva intr-o ora. Rapid, simplu si placut.

Asa credeam eu. Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Vine fotograful. Dureaza 10 minute sa aduca in casa aparatura. Hmmm. Ia uiteeee, e destul de complicat sa faci poze. Incepem sa alegem prima tinuta. Dupa inca vreo 10 minute, cadem de acord. Incepem treaba. Uuufff. Stai asa, zambeste asa, intoarce capul inspre lumina, ti-a cazut parul pe fata, da-l la o parte, nu chiar asa de mult, mai la stanga, mai la dreapta, mai sus, mai jos, mai serioasa, mai zambitoare, esti prea intepenita, sprijina capul pe mana, nu te lasa cu toata greutatea, ca se duce falca-n sus, doar prefa-te ca te sprijini, nu e buna lumina, stai sa pun un blitz, schimba-te in alta tinuta, zambeste iar, barbia mai sus, barbia mai jos, nu zambi asa de mult, stai asa, nu te misca, si inc-o data mai baieti, hoooooop si-asa si-asa!

Dupa prima ora deja sunt obosita, ma doare capul, mi-au amortit obrajii de atata zambit fortat, parul imi sta valvoi, mi-e cald, ma mananca fata de la machiaj, imi dau seama ca a fost o idee proasta, ca urasc sa pozez, ca sunt un anti-talent care il tortureaza pe bietul fotograf care in ciuda faptului ca este rabdator si dragut, nu reuseste sa ma faca sa ies natural si se chinuie ingrozitor. Eu una m-as fi strans de gat in locul lui. Iti multumesc, Iulian, pentru ca ai avut atata rabdare cu mine. Eu nu as fi avut. 🙂

Pe prichindel l-a fotografiat in doi timpi si trei miscari, pentru ca avut rabdare fix vreo 5 minute, dintre care 3 la mami in brate cu pupici si gadilici si pe urma a rupt-o la fuga in alta directie, la joaca. Pentru ca fotograful (amic de familie, foarte in forma, nicidecum plinut) s-a intins pe burta sa il surprinda in cateva cadre, toata seara m-a intrebat unde e ”nenea cu burta”. Tati a fost foarte mirat (nu stia nimic despre sedinta foto) de acest interes subit al piticotului pentru un personaj misterios, a carui identitate a fost repede stabilita de mami: bunicul. 🙂

Sedinta foto a durat mai bine de 4 ore!!! La final, eram mai obosita decat dupa doua zile grele la birou. Nu mi-am imaginat ca e atat de complicat si enervant. Am o cu totul alta perspectiva asupra ocupatiei de fotomodel. E greu ca naiba! Dupa ce ca esti moarta de foame, porti un strat de doua degete de machiaj, iti strivesti degetele picioarelor in pantofi cu tocuri interminabile, iti tii rasuflarea ca sa ai abdomenul deja ultra-plat lipit de coloana vertebrala, trebuie sa mai si zambesti frumos in poze si sa para ca toate cele de mai sus sunt cele mai firesti lucruri de pe fata pamantului. Jos palaria in fata celor carora le reuseste treaba asta! Respectele mele!

 

 

 

Miercurea fara cuvinte: weekend la munte cu baietii mei iubiti

Foto: ©Slowaholic

Carmen povesteste despre Miercurea fara cuvinte.