Avion, pasarele si o seara de vara la Nisa

Iulie 2009

Avem ceva emotii, deoarece urmeaza sa zburam pentru prima oara cu Blue Air. Soc pe aeroportul Baneasa: sala de asteptare este cat o coaja de nuca si nici nu miroase prea bine. Ne mai linistim putin cand vedem ca nu e un loc de unde pleaca numai oamenii modesti, care nu prea isi permit un bilet la un zbor de linie, ci si o multime de ‘vedete’. Avionul supraincarcat de pasageri, dar si de multe ‘aere’, ne duce cu bine la destinatie, in compania selecta a unor specii din fauna mioritica, asa cum bine ne inspira domnul Plesu. Printre acestea se numara curcani tantosi si cam prea prajiti la soare sau pupeze motzate si mult prea rujate, cum ar fi cantatoarele ‘Blondelia ‘si ‘Banana Tesko’, insotite de o serie de alte ‘pasarele’ cu penaj strident, dar al caror nume imi este total necunoscut.

Ne-a placut zborul cu Blue Air. Am depasit un prag psihologic important si ne bucuram. De acum incolo vom folosi cu incredere liniile low-cost.

Aterizarea la Nisa e lina. Inainte de a merge la hotel, ne oprim in aeroport la ghiseul firmei Sixt, de unde vrem sa inchiriem  o masina pentru plimbarea in Provence de peste cateva zile. Ne-o iau inainte doua dintre pasarelele mai sus mentionate, super impopotzonate cu haine si accesorii de firma, de scanteiaza mai ceva decat razele soarelui. Desi gem sub LV, D&G, YSL si alte initiale ilustre, nu au bani (… ce surpriza!) sa garanteze pentru masina pe care vor sa o inchirieze, desi suma e doar vreo 200 de euro. Ce sa-i faci?… Daca au fost mai putini curcani interesati de penajul domnisoarelor respective in ultima vreme, au ramas cu spoiala de pe deasupra, dar cam golase pe la coada – sau in fundul/portofelul gol, mai exact. Domnisoarele au in final un mare noroc, fiind luate in zbor de dl ‘Tzontzonetz’. La propriu. Adica mondenul baiat de bani gata le-a luat pe cele doua cu elicopterul pana la destinatie (St Tropez, bien sur), scapandu-le astfel de umilinta groaznica a unui drum cu trenul/vaporasul.

B si cu mine, mai putin fitzosi, dar mult mai fericiti decat personajele despre care am povestit, luam autobuzul pana la hotel. Aflat proape de Negresco, pe Promenade des Anglais, hotelul ne ofera confortul modernitatii intr-un oras in care vechiul si noul isi dau mana cu succes (dar unde e mai bine sa eviti vechiul atunci cand vine vorba de cazare).

Asa se vede Promenade des Anglais de pe acoperisul hotelului nostru (unde se afla si piscina :))

Asa se vede Promenade des Anglais de pe acoperisul hotelului nostru (unde se afla si piscina :))

Nisa ne intampina cu forfota ei specifica. Turisti de toate nationalitatile, localnici, albi, negri, galbeni si amestecati, caini (in general intre 500g si 2,5kg), biciclete, autobuze si tramvaie, toate genereaza un zgomot de fond care in prima parte a zilei este foarte puternic, insa cu care te obisnuiesti rapid.

Luam cina pe o masa minuscula, asa cum numai in Franta am vazut, atingandu-ne umerii de cei ai vecinilor de la masa alaturata. Eu beau Pastis pentru prima data. Aroma puternica de anason imi inunda simturile, producand impreuna cu taria catifelata a bauturii o moleseala placuta. Mancarea este buna, dar nu o incadrez la categoria de top. B comanda o selectie de tapas, aduse pe un suport suspendat, astfel incat sa incapa dedesubt si cosuletul cu bagheta proaspat taiata felii. Economisirea spatiului e esentiala aici, iar solutiile practice gasite in acest scop nu inceteaza sa ne surprinda. Eu ma delectez cu o portie generoasa de moules proaspete in sos de vin si inchei cu un desert delicios: piramida de ciocolata cu sos de vanilie si ciocolata calda. Deserturile se numara printre motivele principale pentru care iubesc Franta si in ciuda incercarilor timide ale lui B de a rezista tentatiei, nu exista zi sa nu incercam astfel de opere de arta culinara.

Si pentru ca este Nisa, intr-o seara de vara calda, cu un cer splendid peste o mare linistita, sa lasam cortina sa cada si sa ne dam intalnire in ziua urmatoare, nu foarte dis de dimineata…

NOTA: Orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare.

Baie des Anges

Baie des Anges

Golful Ingerilor si acoperisuri rosietice din Vieux Nice (centrul vechi al Nisei)

Golful Ingerilor si acoperisuri rosietice din Vieux Nice (centrul vechi al Nisei)

La promenada pe Promenade :)

La promenada pe Promenade🙂

Promenade des Anglais la caderea serii

Promenade des Anglais la caderea serii

Seara pe Promenade des Anglais

Apus pe Promenade des Anglais

10 thoughts on “Avion, pasarele si o seara de vara la Nisa

  1. Pai, imi mai arde mie acum de munca dupa ce m-ai plimbat prin Cuceritoarea Nisa?!…Mare greseala sa citesc asa ceva la birou!M-am molesit de placere si de nostalgii!Oricand mi-ar placea sa revin pe acele meleaguri.

  2. Am venit, am citit, am plecat…apoi am revenit.🙂 Imi este atat de dor de plaja, de soare, incat aproape ca ma doare, dar stiu ca deocamdata nu se poate asa ca revin pe aici si citesc iarasi ca o fetita cuminte amintirile tale din calatorii.🙂 Sa ai o zi frumoasa!

    • Si mie imi e dor de vara si de mare. Abia astept sa vina putina caldura, sa mai azvarlim din paltoane si manusi. Te astept cu drag ori de cate ori ai chef de o plimbare.🙂 O zi frumoasa cu soare iti doresc!

  3. Foarte frumos. Domnul cu cainele nu cred c-ar putea fi altceva decat francez😉 très chic.
    Mersi de vizita, mai am pescarusi si pe blogul foto😉

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s