Porec, Croatia

Foto: ©Slowaholic

2007. An de nebunie generala la birou. In ultimul moment, profitam de o pauza de foc continuu si decidem sa plecam in sfarsit in vacanta amanata deja de 4 ori. Facem rezervari la hotel in graba, impachetam de 5 ori mai multe haine decat ne trebuie, majoritatea subtiri, ca deh, cica plecam la mare. Cu noaptea-n cap, chiar de ziua mea, sarim in masina pe-aci ti-e drumul! Pana la granita, vorbesc la telefon in continuu, primind apeluri din partea rubedeniilor si prietenilor care imi ureaza ‘La multi ani!’. Chestia asta il scoate din sarite pe B, care desi 95% din timp vorbeste la telefon din 5 in 5 minute, nu suporta ca eu sa fac acelasi lucru, mai ales la drum lung, cand se plictiseste fara conversatie.

Ca sa scurtez povestea, dupa 2 zile pe drum (cu oprire, fireste) ajungem la destinatia noastra, un hotel-resort langa Porec, in Peninsula Istria din nordul Croatiei. De cum intram in aceasta tara minunata, suntem uluiti de cat de frumoasa si civilizata este. Autostrazile sunt numeroase si intr-o stare care da clasa unor tari vestice renumite pentru autostrazile lor. Drumurile sunt intr-o continua dezvoltare, peste tot observam noi tronsoane in lucru. Oamenii sunt foarte amabili si veseli, facandu-te sa te simti binevenit si relaxat. O astfel de persoana este si receptionerul care ne intampina la hotel. Glumeste de la prima fraza si noi ne amuzam copios. Din gluma in gluma, in timp ce incearaca sa faca check-in-ul, devine ceva mai serios si ne spune ca rezervarea noastra de fapt este incepand cu ziua urmatoare. Noi: “haaahahahaha, alta gluma buna!”. El, foarte serios: “no, seriously, it’s for tomorrow”. Noi: “Seriouslyyy?”. El intoarce ecranul computerului si ne arata. Noi: “Shit!”.  El cica sunt “fully booked”.  Noi, praf dupa atata munca la birou, ne dam seama ca ne-a luat entuziasmul pe sus si am plecat cu o zi mai devreme. Ne pleostim dintr-o data, aproape ca dam din ras in plans, pentru ca e miezul noptii, suntem franti de oboseala, desi e inceput de septembrie e inca plin sezon intr-o tara cu catralioane de turisti si nu ne surade nici un pic ideea de a dormi in masina.  Sa-i dea Dumnezeu sanatate omului – tin si-acum minte ca-l chema Dejan- ca de-o data i s-a luminat fata si ne-a spus cu o voce vesela: “I have one room!” Fara spaga, fara nimic. Omul era super bucuros ca ne poate ajuta. Tot sezonul a fost dragut, la fel ca toti colegii lui. Evident, a venit si ciubucul la final, insa l-am dat din suflet, cu zambetul pe buze si nesiliti de nimeni.

Porec (in italiana: Parenzo)  se afla in Peninsula Istria din nordul Croatiei, pe malul Marii Adriatice. Oraselul in varsta de aproximativ 2000 de ani numara in jur de 12000 de locuitori si are un farmec deosebit. Asezarea s-a dezvoltat in jurul micului port, care este protejat de mare de catre Insulita Saint Nicholas/San Nicolo.

In port. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

In port. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

In port. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

In port. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Bazilica Euphrasius (in croata: Eufrazijeva bazilika; in italiana: Basilica Eufrasiana)  si centrul istoric se afla din 1997 in patrimoniul cultural mondial UNESCO. Bazilica este unul dintre cele mai ilustrative exemple de arhitectura bizantina timpurie si dateaza din secolul VI.

Bazilica Sf. Euphrasius. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Bazilica Euphrasius. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Bazilica Sf. Euphrasius. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Bazilica Euphrasius. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Bazilica Sf. Euphrasius. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Bazilica Euphrasius. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Suntem fermecati de atmosfera calda si speciala din acest loc de poveste. Oamenii nu se grabesc, aerul cu miros de mare este seducator, iti imbata simturile. Lumina splendida asterne culori blajine pe cer, pe cladiri, pe apa si pe chipurile trecatorilor.

Localnicii sunt mandri, frumosi, energici si foarte primitori. Mancarea este delicioasa. Pestele si fructele de mare predomina in meniul nostru zilnic, fiind proaspete si bune de te lingi pe degete.

Porec este doar inceputul unei vacante minunate intr-o tara superba, unde ne-am simtit extraordinar, unde o sa va invit si cu alte ocazii si unde imi doresc sa ma intorc pentru a continua sa ii descopar comorile.

Zbor de pasari. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Zbor de pasari. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

In port. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

In port. Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Cutu prietenos. :) Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic
Cutu prietenos.🙂 Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic
Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

Porec, Croatia. Foto: ©Slowaholic

29 thoughts on “Porec, Croatia

  1. Şi noi avem în vedere pentru următoarele hoinăreli, inclusiv Croaţia.
    Cred că privind aceste imagini şi citind acest articol, suntem convinşi că merită!🙂

    • Tiberiu, sa stii ca va incurajez. Nu veti regreta. Ar fi bine sa mergeti vara daca vreti sa va bucurati si de mare, pentru ca in septembrie e cam frig. Va doresc de pe acum vacanta frumoasa si vreme insorita!🙂

  2. Strada aceea pietruita perfect cu cladiri inalte si frumoase chiar m-a lasat fara grai, superba mai e, din cale afara, plus ca e curata si luceste ca oglinda !

  3. E, clar, o destinatie demna de a fi luata in seama. In Croatia n-am ajuns in viata mea, dar am auzit multe lucruri bune despre turismul care se practica in tarisoara asta. Oricum, e o alta lume, iar oraselele acestea cosmopolite n-au cum sa nu faca deliciul unui concediu reusit🙂

  4. Pingback: Red Hot Chilli Peppers… « Icepickk's Blog

  5. superba ca intotdeauna si peisajele pe potriva. eu am fost in split si imprejurimile lui, exceptionala croatia planuim sa ne reintoarcem de data asta in alta locatie. merita nu numai adriatica,oamenii, gastronomia, istoria lor, dupa franta e pe locul doi in preferinte

    • Wow, ce de complimente! M-am emotionat. Multumesc, draga mea. Categoric, locul este cel mai frumos, ca altfel nici fotografiile nici textul nu ieseau. Nici receptionerul buclucash nu era chiar de lepadat😉

  6. Cred că, înainte de toate, Dejan merită aprecierile tuturor. În alte părţi (şi cred că ştii la ce mă refer), vi s-ar fi spus cu acel nelipsit zîmbet amabil (de faţadă, evident): „ne pare rău, rezervarea dvs nu include ziua de astăzi, vă rugăm reveniţi mîine, have a nice day”. Şi dacă făceaţi gălăgie chemau şi gardienii şi vă dădeau interdicţie pe viaţă.

    Da, frumoase locuri, frumoşi oameni. Aş vrea să aibă puterea să rămînă aşa în ciuda presiunilor. Aş vrea ca şi noi să redevenim aşa peste tot, nu doar în locuri izolate pe hartă.

  7. si mie mi-au placut croatii si Croatia. superb. iar asta cu rezervarea….mama, ce cascati😀 (noi am patit fix la fel la Budapesta, am ajuns cu o zi mai devreme, evident fara sa stim, dar, culmea, a fost baiatul de la hotel amabil, ne a schimbat rezervarea, si a fost si mai ieftin)

      • desiiigur :)))
        ps : ce plug in folosesti pt comentarii? ma intereseaza cele doua care apar sub comenatariu – anunta ma despre viitoarele comentarii prin e mail/ la fel si pt posturi
        merci🙂

        • Nu mai țin minte exact cum am făcut. În principiu erau widget-uri standard din WordPress pe care le activezi cu drag & drop, sau setări disponibile în WordPress pe care le alegi bifându-le. Ăsta e un cont cumpărat de la WordPress, nu știu dacă cele gratuite funcționează identic.🙂 Sper să-ți fi fost cât de cât de ajutor.🙂

  8. Croatia este inepuizabila pentru vacante! Am fost de trei ori, strabatand0o in intregime si to as avea unde sa mai merg. Are de toate: mare, munte, parcuri nationale, etc. Mai putin nisip (plajele ei sunt mai mult cu pietricele) dar pe mine nu ma deranjeaza. Am fost si eu la Porec, mi-a placut, ca si in celelalte locuri. E posibil ca acum, dupa ce a intrat in UE, sa devina mai scumpa, dar tot trebuie vazuta.

    • Absolut! Merită văzută! Este splendidă, oamenii sunt frumoși, e un loc grozav!🙂 Îmi doresc și eu să mai merg acolo și să văd și alte părți din țara aceasta frumoasă.🙂

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s