Trimit la schimb racoare pentru caldura. 🙂 Veveritele sunt foarte nostime, desi cam insistente. Cum vad oameni cu mancare, cum isi fac si ele aparitia. 🙂
Nimeni nu vine in parcul acesta in tinuta protocolara. Oamenii se plimba, stau intinsi pe iarba, fac picnic, joaca fotbal, etc. Evident, foarte civilizat, fara sa lase niciun gunoi in urma lor. ‘Relaxare’ este cuvantul care descrie atmosfera generala.
Superba veveritza aceea, eu sant mort dupa veveritze…
Cand eram mic vecina mea avea o veveritza, un alt vecin mi-a zis sa o rog sa-mi arate veverita ei…
Si eu am rugat-o… si ea m-a tras de urechi si a zis ca si eu si vecinu santem porci… Niciodata nu am inteles cu ce am gresit ca vroiam sa-i vad si eu veveritza si sa o mangai putin… in nici un caz nu i-o mancam.. 😦 dar asa sant unii oameni, rai si insensibili …
chiar si cu sufletele pure ale copiilor 😦 !
Superb ! O fi acolo frig dar asta permite florilor sa etaleze asemenea spectacol de prospetime si culoare. Caldura de la noi a parjolit campurile asa ca umple-ti camarile amintirilor cu cat mai multe imagini asemeni celor de mai sus. Cu drag…
Simply wonderful! Mai puţin chestia cu drapelul din flori, asta mi se pare de un extrem prost gust (al lor), indiferent în ce ţară s-ar întîmpla. Şi mai ştiu eu pe unii care-şi etalează drapelul pe unde pot, precum vorba ceea puţin extrapolată, cu numele pe toate gardurile. Cîh!
Poanta cu veveriţa e veche, din bătrîni, da’ prinde întotdeauna la copiii inocenţi. 😆 Mi-aduce aminte de bancul cu Ion şi Măria, proaspăt căsătoriţi. Ion, virginel timid, nu avea curaj să se dea la ea. Într-o seară, pînă să vină Ion de la cîmp, Măria se dezbracă la veveriţa goală (sic!) şi se aşează pe scaun, în mijlocul casei, doar-doar i-o da ghes lu’ Ion. Vine Ion de la treabă, intră în casă, dă cu ochii de Măria stînd pe scaun şi strigă la ea: – Fă Mărie, scoală dă pă scaun, că te-ai aşezat pe pisică!
😆 😆 😆
Haaaahahahahahahaha! Bietul Ion! 🙂
Eu una imi doresc din suflet sa apuc sa traiesc ziua cand voi fi mandra sa imi vad drapelul afisat peste tot, fie si intr-un strat de flori. Pana una-alta, in afara de sportivii care ne fac cinste si pentru care am tot respectul, am prea rar ocazia sa fiu mandra de tara mea. Pacat. Inca sper. 🙂
minunata plimbare
Multumesc, Mircea. 🙂
ce diversitate de culori! si câta prospetime! Superb tablou!
happy WW! 🙂
Happy WW!, draga mea. E un loc minunat. 🙂
ah, ce parc incantator, iar imaginile sunt atat de expresive, ca parca am simtit racoarea si frumusetea peisajului. multumesc 🙂
Era, intr-adevar foarte racoare. Chiar cam rece. 🙂 Cu drag. 🙂
Ce frumoase sunt.
Toată ziua m-aș uita la ele! 🙂
Multumesc. Ma bucur tare mult ca iti plac 🙂
imi place enorm de mult poza cu fantana!
Multumesc, Kadia. E una dintre preferatele mele. 🙂
Si eu vreau putina racoare!
De departe m-a bucurat vederea veveritei!
Trimit la schimb racoare pentru caldura. 🙂 Veveritele sunt foarte nostime, desi cam insistente. Cum vad oameni cu mancare, cum isi fac si ele aparitia. 🙂
Nu-mi place să mă plimb prin astfel de parcuri. Mă obligă la o ţinută prea protocolară.
Nimeni nu vine in parcul acesta in tinuta protocolara. Oamenii se plimba, stau intinsi pe iarba, fac picnic, joaca fotbal, etc. Evident, foarte civilizat, fara sa lase niciun gunoi in urma lor. ‘Relaxare’ este cuvantul care descrie atmosfera generala.
Cata frumusete!
Totul e minunat. Dar fantana aceea…e din Rai? Ca tare racoritoare mai pare…cred ca si era.
O zi minunata!
Era racoritoare si fantana, dar nici afara nu era prea cald. Cred ca maxim 18 grade. 🙂 🙂 🙂
foarte frumoase, mai racoresc aceste imagini
http://cammely.wordpress.com/2012/07/04/be-yourself-an-angel-of-kindness/
Superba veveritza aceea, eu sant mort dupa veveritze…
Cand eram mic vecina mea avea o veveritza, un alt vecin mi-a zis sa o rog sa-mi arate veverita ei…
Si eu am rugat-o… si ea m-a tras de urechi si a zis ca si eu si vecinu santem porci… Niciodata nu am inteles cu ce am gresit ca vroiam sa-i vad si eu veveritza si sa o mangai putin… in nici un caz nu i-o mancam.. 😦 dar asa sant unii oameni, rai si insensibili …
chiar si cu sufletele pure ale copiilor 😦 !
🙂 🙂 🙂 🙂 Haaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahahahahahahhahahhahahahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Nu pot sa cred! Foarte tare!
Pingback: un colt de Strada Fictiunii, pe Selari 17 « In jurul Kadiei
Superb ! O fi acolo frig dar asta permite florilor sa etaleze asemenea spectacol de prospetime si culoare. Caldura de la noi a parjolit campurile asa ca umple-ti camarile amintirilor cu cat mai multe imagini asemeni celor de mai sus. Cu drag…
Incerc, desi nu am mai vazut soarele de ceva timp. 🙂
Simply wonderful! Mai puţin chestia cu drapelul din flori, asta mi se pare de un extrem prost gust (al lor), indiferent în ce ţară s-ar întîmpla. Şi mai ştiu eu pe unii care-şi etalează drapelul pe unde pot, precum vorba ceea puţin extrapolată, cu numele pe toate gardurile. Cîh!
Poanta cu veveriţa e veche, din bătrîni, da’ prinde întotdeauna la copiii inocenţi. 😆 Mi-aduce aminte de bancul cu Ion şi Măria, proaspăt căsătoriţi.
Ion, virginel timid, nu avea curaj să se dea la ea. Într-o seară, pînă să vină Ion de la cîmp, Măria se dezbracă la veveriţa goală (sic!) şi se aşează pe scaun, în mijlocul casei, doar-doar i-o da ghes lu’ Ion. Vine Ion de la treabă, intră în casă, dă cu ochii de Măria stînd pe scaun şi strigă la ea:
– Fă Mărie, scoală dă pă scaun, că te-ai aşezat pe pisică!
😆 😆 😆
Haaaahahahahahahaha! Bietul Ion! 🙂
Eu una imi doresc din suflet sa apuc sa traiesc ziua cand voi fi mandra sa imi vad drapelul afisat peste tot, fie si intr-un strat de flori. Pana una-alta, in afara de sportivii care ne fac cinste si pentru care am tot respectul, am prea rar ocazia sa fiu mandra de tara mea. Pacat. Inca sper. 🙂
Continuarea în episodul următor… 😎