Dragelor si dragilor,
Bine v-am regasit! In sfarsit am revenit pe plaiuri mioritice dupa o sedere de o luna in Regatul Unit, unde am avut un program atat de incarcat, incat n-am avut ragaz pentru a povesti ce se mai intampla. E frumos acolo, dar cel mai bine este acasa cu ai tai.
Ce ma uluieste de fiecare data in capitala Angliei este amestecul tot mai divers de nationalitati si implicit de culturi, care face ca Londra sa devina treptat un oras al intregii lumi mai degraba decat un oras al englezilor. Si ce au in comun toate natiile lumii (in afara de interesul pentru anumite treburi lumesti pe care nu le vom numi aici)? Ei bine, interesul pentru mancarea gustoasa. Chestiune aparent simplu de rezolvat, dar care in peisajul londonez poate deveni o misiune aproape imposibila, mai ales daca vrei sa te incadrezi intr-un buget decent. Mancare e din belsug pe toate drumurile. Restaurante, asisderea. Problema este ca de cele mai multe ori, indiferent ce si unde ai manca, in ciuda unui aspect atragator si deseori foarte variat, fie ca se numeste tailandez, indian sau englezesc (ptiu! asta din urma e cel mai rau) are cam acelasi gust. De fapt sunt prea delicata cand spun asta. Adevarul e ca n-are gust, domne! Deloc. Mancarea e atat de fada, incat adesea ai senzatia ca mesteci ambalajul si nu continutul.
Exista evident si exceptii. Daca nu stai la hotel (ca subsemnata) si poti gati, presupun ca e un avantaj. N-am avut cum sa gatesc, deci nu stiu daca materia prima prelucrata dupa retete personale devine produs finit apetisant. Apoi exista Ben’s Cookies. De incercat! Absolut senzationali ‘cookies’ ai lor, mai ales cei calzi. Se gasesc in diverse locuri prin Londra. Nu-i ratati! Puteti gasi evident, fooaaarte muuuulte restaurante bune, cu mancare excelenta. Unele dintre ele nu-ti lasa portofelul gol, dar sunt tare greu de gasit. Am nimerit in vreo doua, insa din pacate nu am retinut cum se numesc. Din ce imi aduc aminte, recomand restaurantele lui Jamie Oliver, in ordine de la cel mai accesibil la cel mai scump: Union Jacks (in colaborare cu Chris Bianco), Jamie’s Italian si Barbecoa (aflat in City, cu o priveliste frumoasa asupra Catedralei Sf. Paul). Last but not least, exista pietzele…. Aici, pe langa pitorescul extraordinar, gasesti si o oferta bogata de mancare proaspata, de multe ori facuta chiar in fata ta, de o varietate incantatoare, cu aspect si miros ademenitor. De cele mai multe ori este si gustoasa (din pacate nu intotdeauna, asa ca daca aveti posibilitatea sa gustati inainte de a cumpara, ar fi grozav), pretul fiind foarte accesibil.
Asa am ajuns noi ca in timpul plimbarii prin Camden Market sa dam peste un stand de kebab (shaorma), unde vanzatorul, cel mai probabil turc, foarte vesel, oferea bucatele de carne spre degustare trecatorilor. ‘Hey sexy lady, try this, it’s delicious!’ Era intr-adevar delicios, asa ca am cumparat. A ajutat fireste si partea cu ‘sexy lady’, nu pot sa mint.🙂 Pe langa abilitatile de marketing ale omului, un detaliu fascinant al tarabei lor m-a indemnat sa fac mai multe fotografii. Era pacat sa nu impartasesc si altora.🙂
‘Hey sexy lady, try this, it’s delicious!’. E tare si textul de pe tricoul tipului.🙂 Foto: ©Slowaholic
Yummmm. Foto: ©Slowaholic
Foto: ©Slowaholic
Ce se vede oare in spatele tipului? Foto: ©Slowaholic
Da, este o tanti cocotzata pe masa, care face aluat.🙂 Foto: ©Slowaholic
Ce tare e duduia🙂
Hihihihihi.🙂
Apreciez locurile unde mancarea se prepara la vedere🙂 Daca fac si aluatul acolo pe loc, jos palaria!
Dap. Macar vezi ce mananci.🙂
…tot shaorma cu de toate e sfântă:)))
Hihihihihi. Exactly!🙂
Din asta inca nu am mancat niciodata… ca in zona mea toti arabii sant turci si toti turcii sant soferi de tir ..
Cred ca e doar o chestiune de timp. Sunt convinsa ca vei avea ocazia sa mananci asa ceva cat de curand si in zona ta si daca e proaspat, de obicei este foaaarte bun.🙂
Mâncarea bună e ca și iubirea adevărată: rară. Dar gustul merită căutarea. Chiar și în cele mai îndepărtate și noebișnuite locuri.
Draga domnule Bob, nu stiu cum faci, dar transformi si cel mai banal subiect in poezie.🙂 Chapeau!
🙂 Chapeau aussi !
Multumesc, cavalere.🙂
Am poruncit să-ți fie acordată stăpânirea Țării Mirodeniilor și Aromelor ! Să-ți fie turnată coroană de ciocolată bătută cu cele mai scumpe zaharuri. Un palat de turtă dulce ți se va ridică de către cei mai destoinici maeștri cofetari.🙂
Whoaaaaaaa! Ma inclin sfioasa si incantata. Tocmai mi-ai faurit un taram de vis.🙂🙂🙂 Cred ca voi manca totusi coroana daca nu-i bai.🙂
E visteria plină !🙂
Oh, da. Asta deja e raiul.🙂🙂🙂
Nici vorbă ! Stai să vezi întâi Muntele de Marțipan și înălțimile lui pline de frișcă, pădurile pline de trufe de ciocolată, râurile de sirop care-l străbat… o feerie ! Îți voi acorda și titlul de Contesă de Chocolat ! Desigur, Ținutul Dulciurilor îți revine de drept !
Am ramas muta. Voi dormi ca un prunc la noapte si voi visa la minunile descrise de tine.🙂🙂🙂 Trebuie sa scrii scenarii de film. TREBUIE!🙂
Dacă le-aș putea filma pe peliculă de zahăr ars …🙂
Ar fi o idee…🙂
OK, în mod oficial, Domnul Bob îmi e dator o tastatură! Am salivat ca un copil sărman peste ea, pînă a scos fum.
Haha, just kiddin’!😆
Adevăru-i că tricou’ lu’ nenea e cam bătător la ochi… induce ideea „mănînci aici şi mori acasă”.🙂 Da’ mie nu mi-a fost niciodată frică de chestii de-astea, fie ele voite ori accidentale – mai frică mi-e de preţuri.😀 Apreciez însă sincer şi fără glumă, efortul tuturor celor de acolo. Femeia cu coca mi-aduce aminte de bunică-mea, cum frămînta cu mîna la cozonaci cîteva ore, într-o căldură înăbuşitoare. Manufactura e adevărata artă, indiferent de domeniu, fiindcă înglobează suflet şi pasiune. Chapeau!
🙂🙂🙂 A fost bun si nu ne-a fost rau deloc. Unde mai pui ca a fost si ieftin?🙂
Amen to that, sis!😆