Foto: ©Slowaholic. Bucuresti 2012
E pe bune: bicicleta cu remorca
SLOWAHOLIC®
A personal blog about traveling and taking time to enjoy the good, the fun and the lovely.
Foto: ©Slowaholic. Bucuresti 2012
Cred ca la Kaufland e un carucior mai putin 🙂
Precis! Daca nu Kaufland, un alt magazin de gen. 🙂
Am mai văzut, însă destul de rar, într-adevăr. Foarte practic pentru piaţă sau cărat obiecte voluminoase. Aş fi avut şi eu nevoie de aşa ceva, de cîteva ori.
BTW, am ştiut că e în România imediat cum am văzut firele atîrnînd peste stradă, pînă să ajung să văd numărul de înmatriculare şi comentariul pozei. 🙂
Hmmm… Oofff. E trist ca elementele dupa care imediat recunoastem Romania sunt chestii negative. Asta din pacate e realitatea. Nu ne ramane decat sa facem haz de necaz.
Ei, aici e de vină şi perfecţionismul meu – ori ce-a mai rămas din el – care mă face să privesc totul cu un ochi critic (de fapt, cu ambii 😀 ), deşi în ultima vreme, fie vîrsta fie vremurile mă îndeamnă tot mai des să cad în păcatul lui „las-o bă, că merge şi-aşa”.
After all, ashes to ashes and dust to dust, so why bother…
Asta cu ‘why bother’ e usor de zis, dar mai greu de facut. Eu mereu imi propun sa nu imi mai pese, dar nu reusesc.
Se va întîmpla, în timp. Mai vorbim peste vreo două’j de ani – eu de aici, din trecutul prăfuit, iar tu cu capul sprijinit în palmă şi privirea visătoare pierdută pe geam, în timp ce vraful de rufe de călcat aşteaptă nedumerite în coş…
Hmmmm… asta cu rufele… da, pot astepta 4ever. 🙂 Cred ca nu am mai calcat o rufa de 5 ani (in afara de cateva hainute de-ale lui fi-miu). Nu ma mandresc cu asta, dar nici nu pot minti si culege lauri nemeritati. Dupa cum spuneam, nu le pot face pe toate. Din fericire Dumnezeu a avut grija de mine si am ajutoare de nadejde. (nu mai spun ca am o hernie de disc – de aici a pornit de fapt – din cauza careia orice pozitie incorecta a spatelui, fie si cea mai usoara arcuire la masa de calcat pentru mai mult timp, declanseaza dureri si intepeneala greu de imaginat).
Haha, ai prins-o din zbor şi-ai cotit-o ca la Ploieşti. 😆 Totuşi, îmi pare rău de problemele de sănătate. Ştiu cum e. 😦 Însă nu prea ştiu cum e să ai ajutoare. Eşti o fericită – din punctul ăsta de vedere – şi sper că ştii şi preţuieşti asta.
Absolut! 🙂
Nimica nu ma mai mira. Pragmatism.
Intr-adevar, nu ne mai mira nimic in Romania. 🙂
Daca n-ai sti sigur ca acel carucior este furat, ai putea sa spui- amuzat- ce inventiv este romanul! baiat destept! Dar asa..?!…
Cred ca daca il intrebi pe nenea din imagine, are sigur un raspuns pregatit. Precis nu l-a furat. Probabil ca i-a fost donat de un magazin sau l-a gasit sau l-a mostenit sau…. E ca in bancul acela cu romanul inchis intr-o celula cu doua bile mari de fier… 🙂
Mi-ai luat-o înainte. 🙂
Haha, nu m-ai lăsat să jumulesc de pene avocatul acuzării! 😆 Nevermind, I’m over it.
De fapt, am ajuns la capăt. O călătorie frumoasă, uneori haioasă, alteori fascinantă, în remorca bicicletei tale spaţio-temporale. Îţi mulţumesc frumos şi aştept în continuare, cînd se poate, noutăţi la fel de interesante şi plăcute ca şi pînă acum. Promit să pun un şervet peste tastatură, cînd e cu subiect culinar! 😆
O săptămînă frumoasă în continuare şi păzeşte-te de cele trei ceasuri rele de azi (dacă nu te-au atins deja). 😎
Multumesc pentru vizite si pentru comentariile frumoase. 🙂 Te astept cu drag si in viitor. Sper sa am istorioare interesante de impartasit cu voi. 🙂
Urat „peisaj”, da, e Romanica si pe diagonala, oricum ai privi…
Din seria ” Inventii Mioritice ” ! 😀
Sau Romania, tara tuturor posibilitatilor. 🙂