Aventurile lui piticot. TGIF (?)

E vineri! E vineeeriii! Eeeeeeee vvvvviiiiiiiiiiiiiiiiinnneeeeeeeeeriii!!!

T(hank) G(od) I(t’s) F(riday)!🙂🙂🙂

E vineri, dar următoarele zile nu vor fi un dolce far niente. Sunt puțin invidioasă pe acest personaj:

Ce aș vrea eu să fac la sfârșit de săptămână (atunci când sunt foarte obosită): să șed degeaba și să admir peisajul. Să dorm mult și să nu fac nicio treabă. 
Kew Gardens. London. July 2012. Photo: ©Slowaholic

Ce fac eu în realitate:

În weekend, bona are liber, așa că piticul ne călărește doar pe noi non stop (la propriu) până ne apucă durerile de șale. Recuperează tot timpul pe care nu îl petrece cu noi în timpul săptămânii, pentru că doar serile nu îi ajung. Mereu joaca e pe rupte, dar în weekend mai abitir decât oricând, el având o energie de iepuraș Duracell, noi fiind leșinați ca două mimoze agresate după o săptămână haotică la birou. Se scoală pe la 6.30 (deși de luni până vineri pe la 8 și ceva abia începe să dea semne că s-a săturat de somn), în general nu îi place nimic de mâncare, dar plânge de foame, nu vrea să se culce după-amiaza nici în ruptul capului. Uneori reușim să îl adormim aplicând un truc bine știut de părinți: plimbatul cu mașina. Ajungem până pe șoseaua de centură, ne întoarcem după mai bine de jumătate de oră și câteodată avem noroc sa adoarmă și să nu se trezească în timpul ‘transferului’ între mașină și pătuț. Dacă nu doarme după-amiaza, pe la 7 seara pică de somn cu nasul în farfurie, în papuci (ai mei sau ai lui tati, că în ai lui n-ar fi așa de rău) în bolul câinelui, în căruciorul de la Carrefour sau mai știu eu pe unde se află copilu’ la ora aceea. Zău! S-a întâmplat. Nu suntem părinți iresponsabili, ci pur și simplu adoarme instantaneu, înainte de a ne da noi seama ce se petrece. Apoi doarme o oră (insuficient) și se trezește plângând (pentru că deh, e obosit), nervos și în principiu spunând (sau țipând, după caz) ‘nu veau’ în continuu și despre orice.

Când într-un final spune ‘veau’ și după ce e întrebat ‘și mai cum?’, adaugă ‘te og fumos’, începe iarăși joaca. Seara, când nouă ni se lipesc genele de somn, el e cocoțat pe canapea strigând ca Winnetou, eventual mâzgălit pe mâini, pe bluză și câteodată și pe față, semne cu care se pricopsește aproape întotdeauna după ora de ‘desen’. Toate jucăriile sunt împrăștiate în mijlocul casei. Nu știu câte sunt cu exactitate, pentru că e aproape imposibil să le număr, însă știu că mie îmi ia o jumătate de oră și trei junghiuri să le strâng și să le aranjez frumos în lădițe, cutiuțe șamd, iar lui îi ia fix 10 secunde să le răstoarne.

Până la urmă cere singur să meargă la nani.

După băiță, când e momentul de alint și tandrețe maximă, toată oboseala de peste zi se topește ca prin vis când ne strânge tare pe amândoi cu mânuțele lui dragi, își lipește căpșorul de obrajii noștri, spune ‘tati, iai ai țepi’, apoi ne pupă cu câte un țoc sonor și ne spune ‘te iubec, mămico, te iubec tăticue!’.

21 thoughts on “Aventurile lui piticot. TGIF (?)

  1. Vai ce fericit as fi sa ma joc cu piticotul tau cu jucariile !😀😀
    eu sant mare fan al jucariilor si mereu am vara la poarta copii veniti aici in vacanta la bunici care vin cu jucarii stricate la mine sa le repar😀🙂

  2. Text grozav, de pastrat in album🙂 . Sa-l citeasca piticot peste un deceniu. Felicitari. Andrei.

    • Mulțumim. Îl păstrăm. Sunt curioasă ce părere va avea peste 10 ani despre asta, deși cred că lucrurile nu vor fi foarte diferite. Doar preocupările lui vor fi altele.🙂🙂🙂

  3. Este plin de energie piticotul vostru, semn ca l-ati crescut bine, ca este multumit si sanatos. Se va distra teribil peste 10 ani, citind acest articol. :))

  4. Pingback: colţul românesc – 25 « Colţu' cu muzică

  5. Este bine ca are energie , e semn bun.Faptul ca adoarme instantaneu iar nu e rau, se decupleaza de realitate si se odihneste cat sa reziste maai departe…Mie mi se intampa si astazi🙂

    Baita e ceva magic pentru fiecare copilas …Jucariile cu cat sunt mai multe si mai perceptive ca si culori , cu atat mai bine, ii vorr stimula imaginatie si creeativitatea ..

    Esti norocoasa, sa iti traiasca prichindelul!!

    Cred ca si relatia lui cu Pero este frumoasa , este bine ca are un animal in preajma, Labradorii (cainii, in general) au darul de a induce calmul si siguranta unui copilas.

    • Mulțumesc. Doamne ajută! Să fie toată lumea sănătoasă în primul rând. Îl cam chinuie piticul pe Perro, îl trage de nas, de urechi, vrea să îl încalece… Dar bietul câine suportă cu stoicism. Nu stau mult împreună, pt că Perro petrece destul de mult timp la bunici (ai lui și ai copilului ;)). Socrul meu îl adoră și are mult timp să îl plimbe (spre deosebire de noi), aspect obligatoriu pt că din păcate câinele are displazie de șold și mișcarea e extrem de importantă.

  6. ce de amintiri frunmoase mi-ai trezit, avea fiica-mea un stil sa ma giugiuleasca de uitam de toate si era absolut perfecta daca aveam timp infinit sa ma joc cu ea. sa va traiasca si sa va aduca bucurii multe!

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s