Din nou la Viena. De data asta, Julius Meinl am Graben

Nu știu cum se face că iar am ajuns la Viena, mai de voie, mai de nevoie. Pe lângă expozițiile pe care le-am bifat azi, dintre care cea de nuduri masculine mi-a făcut o impresie deosebită (povestesc în altă postare ;)), am ‘vizitat’ și o mulțime de magazine.

De ceva timp am descoperit în centru, chiar pe Graben, un magazin care îmi place foarte mult, făcut de Julius Meinl. Este un loc cu atmosferă de sărbătoare, unde spațiul este amenajat foarte frumos și unde pe lângă câteva produse obișnuite, se găsesc foarte multe delicatese de tot soiul: brânzeturi, caviar, trufe, carne și produse senzaționale din carne, mirodenii rafinate, ciocolată, ceaiuri, prăjituri, cafea, etc.  Magazinul are trei etaje. Prețurile sunt foarte… condimentate, dar merită să dai o raită pe acolo chiar dacă nu cumperi nimic, așa, de dragul atmosferei. 🙂

IMG_2854

În magazinul Julius Meinl de pe Graben, Viena. Pozele-s proaste, pentru că le-am făcut cu telefonul, dar ceva ceva tot se vede… 🙂 
Foto: ©Slowaholic

În magazinul Julius Meinl de pe Graben, VienaFoto: ©Slowaholic

În magazinul Julius Meinl de pe Graben, Viena
Foto: ©Slowaholic

IMG_2860

În magazinul Julius Meinl de pe Graben, Viena
Foto: ©Slowaholic

MFC: Statuile vorbesc (fără cuvinte)

Carmen povestește despre Miercurea fără cuvinte.

Amintiri din copilărie: Sankt Gilgen am Wolfgangsee

Scotocind prin niște foldere cu poze vechi, m-a invadat nostalgia. Ce copii eram… Ce slaaaabi!!! Ce mult ne bucuram din orice… Ce simplu era totul și cât de mari erau realizările mici… Ce frumoasă era fiecare piatră… Ce puține gânduri erau între noi și momentul prezent (de atunci)… Cât de pură era fiecare clipă…

Bucuria a rămas, dar intensitatea ei nu mai este aceeași. Entuziasmul s-a retras într-o scorbură și iese la lumină mai rar. Pietrele sunt la fel de frumoase, dar le observăm doar din când în când. Între noi și momentul prezent sunt prea multe gânduri despre ce-a fost sau ce va fi, iar puritatea clipei este de-acum mai mult o amintire…

Ce fain a fost atunci când am plecat singuri cu mașina prin Austria fără să știm decât în mare pe unde vrem s-ajungem. Fără rezervări, fără program pre-stabilit. Fără să ne gândim că mai sunt și festivaluri, evenimente de fel și fel și că prin unele locuri în plină vară e greu să găsești cazare uneori. Chiar imposibil… Am mers din sat în sat, din localitate în localitate, până la miezul nopții, ceea ce în Austria se traduce în pustietate totală, pentru că deja de la 9 dispar toți la culcare ca puii de găină, iar pe la 10 arareori mai trece careva pe stradă. Ne pregăteam deja să căutăm o parcare unde să înnoptăm în mașină, când soțul meu face brusc dreapta din drumul principal.

– Ce faci? îl întreb.

– Nu știu, așa mi-a venit, s-o iau pe-aici.

Descoperim un loc de vis, un sat ca în povești, pe care nu îl aveam pe lista noastră de ‘to see’: Sankt Gilgen, aflat pe malul Lacului Wolfgang (Wolfgangsee), în zona Salzkammergut.

Foto: ©Slowaholic

Foto: ©Slowaholic

Foto: ©Slowaholic

Orice are legătură cu Mozart este exploatat la maxim în Austria. În casa din spatele meu a trăit mama lui în St Gilgen
Foto: ©Slowaholic

Am oprit în centru și cu multă uimire și încântare am aflat că hotelul respectiv tocmai avusese o rezervare anulată și avea o cameră liberă. Cine nu crede în îngeri păzitori, să se mai gândească… 😀

Am rămas acolo câteva zile. Ne-am odihnit extraordinar de bine. St Gilgen are o atmosferă uluitoare. E plin de flori, de culoare și de calm, își răsfață oaspeții cu peisaje de vis și un aer curat care parcă îți dă aripi. Zău! Nu ca mizeria aia de băutură cu același slogan. 🙂

De acolo se pot face plimbări pe Wolfgangsee mai lungi sau mai scurte.  Se practică diverse sporturi pe apă și pe uscat. Noi ne-am relaxat într-o zi cu o bărcuță electrică de (foarte) mică viteză, iar în altă zi am luat vaporașul până în St Wolfgang. De acolo am urcat cu mocănița sus pe munte, și am văzut panorame care ne-au lăsat muți (ceea ce în cazul meu se întâmplă extreeeem de rar): cele trei lacuri faimoase din zonă: Wolfgangsee, Mondsee și Attersee. Și am fost F E R I C I Ț I!

E tare frumos acolo. Dacă vă face cu ochiul, vă încurajez să mergeți. Toată zona e superbă și vara și iarna. 🙂 🙂 🙂

Ei, iată că povestind am recuperat puțin din entuziasmul de atunci. 🙂

Sper din suflet că devenind conștienți de problema asta putem ca prin exercițiu să ne recăpătăm puritatea clipei…

FOTO: ©SLOWAHOLIC

Această prezentare necesită JavaScript.