– Mamiii, uite Paicul Ciieșoaia!
– Da iubitule, îl văd.
– Mami, da’ de ce se numește Paicul Ciieșoaia așa?
– Se află pe Strada Cireșoaia și de aceea parcul se numește Cireșoaia.
– Mămicaa, da de ce Stiada Ciieșoaia se numește Ciieșoaia?
– Mmm…. ăăăă… păi probabil pentru că pe strada asta cresc mulți cireși.
– Aha! Mie îmi piac ciieșele. La pimăvaiă o să pap ciieșe.
Pauză 2 minute…
– Maaaamiiii, da Paicul Mogoșoaia de ce se numește Mogoșoaia?
– Ăăă… păi… tu de ce crezi că se numește Mogoșoaia, scumpul meu?
– Mami, să știi că Paicul Mogoșoaia se numește așa pentiu că acolo sunt mulți copaci caie fac mogoșele.
– Seriooooos?!?
– Da, mami!
– Și ce sunt acelea?
– Mami, mogoșelele sunt mogoșele! Tu nu știi? La pimăvaiă oi să se coacă și o să le culeg și o să le pap pentiu că mie îmi plac foaite mult mogoșelele!
– Daaaa?!?!? Și ce gust au mogoșelele, iubitule? Sunt dulci sau sărate?
– Mmmmmmmmmmmm …….. ăăăăăăăăăăăăăăăă ………… Sunt DELICIOAAAASE, mami!
Foto: ©SLOWAHOLIC
Cireșe din grădina noastră. Mogoșele încă nu avem. 🙂
hai ca ma culc cu zambetul pe buze gratie iubitului asta al tau. genial ca intotdeauna. merci 🙂 noapte buna
Somn ușor și vise plăcute, draga mea! De ce nu, poate cu cireșe la urechi? 🙂
Să nu uiţi să-mi dai şi mie un altoi de mogoşel – sau măcar un sîmbure – cînd faci rost, să pun şi eu la mine-n grădină, că tare bune-s mogoşelele! Da’ cum, tu n-ai gustat pînă acum?! Vaaaaaaai, sînt DE-LI-CIOA-SE!!! 😆
NU uit. Când găsesc pomul care face mogoșele, o să vă anunț pe toți. Scriu aici și pun și poze. 😀 😀 😀 Și trimit și altoi dacă trebuie. Hihihihihi
Buna ziua Anca. Ce mesaj distracție și fotografie mare, care ma face foarte foame.
Hahahahahaha. 😀 😀 😀 The photo is from last year: cherries from our garden. I hope you tasted a few. They were really sweet. 🙂 The other thing, „mogoșele” doesn’t exist. My son made it up, thinking that if there is a park called ‘Cireșoaia’ (which comes from cireșe -‘cherries’), then Mogoșoaia must come from ‘mogoșele’, which is a word that doesn’t exist, but in his imagination it means some kind of fruit that grows on trees. 🙂
Piticot e un intelept. Eu il cred. 😀
Este atât de convins de ce spune, încât zău că juri că e totul adevărat. El încă nu știe să mintă. Pur și simplu, ca toți copiii are o imaginație bogată și nu se îndoiește că ceea ce spune este adevărat. La primăvară mă duc să caut mogoșele în parc. 😀
Nimic nu se compara cu imaginatia copiilor, e printre cele mai valoroase lucruri pe care le are umanitatea.
Bafta! Sa ni le arati si noua. 🙂
Mulțumesc. Daaaaaaa, sigur vi le arăt! 😀
prea tare, Piticot:)
Hihihihihihiihihi. Mulțumim, Emilie. 😀
Foarte tare. Copii sunt izvor de imaginatie fara limita, si sunt atat de convinsi de ceea ce spun:)
Mulțumim. 🙂 Așa este! Și entuziasmul lor este molipsitor. 🙂 🙂 🙂
Pingback: Carduri de loialitate | In jurul Kadiei
Piticotul e genial! As usual!:) Și dacă tu nu știi de mogoșele, asta nu înseamnă că nu există! Te rog…chiar eu am unul în curte care-mi face mogoșele în fiecare primăvară și o să te invit cu Piticotul să le gustați!!!
Hahahahaha. Abia aștept! Și fac și o plăcintă cu multe mogoșele. 🙂
Uuuuummm…ce iumiii!! 😉 La plăcințele cu mogoșele vin și eu!!
Plăcințele pentru toată lumeaaaa! 😀
Super- ca de obicei! Era odata o sceneta in care baietelul intreba cu insistenta „cum se cheama pomul care face ciori ?”. Orice i se explica el nu se dumirea si revenea cu intrebarea lui. DA, CHIAR, CUM SE CHEAMA COPACUL CARE FACE CIORI SAU … ERAU MOGOSELE ?
🙂 🙂 🙂 O să-l întreb să văd ce spune. 🙂
Asteptam sa mai creasca odorul tau si cu siguranta o sa afle ca in Parcul Tei cresc pupeze. Tatal sau cred ca stie asta! :))
Hihihihi. Cu siguranță! 🙂
Replicile lui Piticot sunt mai delicioase decât mogoşelele :))
Hihihihihi. Cred că da, mai ales că nimeni nu știe ce gust au mogoșelele… 😀
doi pitici… unul mare, unul mic… trei cireșe: două dulci și una coaptă, patru stele: trei căzute una stinsă… și tot așa… vorba cântecului: o lume minunată în care toți vom fi….
🙂 🙂 🙂 … copii… 🙂
Cand am depresii ma vindec doar cu articolele tale despre Piticot ! 😀 😀 😀 …. Le stiu aproape pe de rost si tot imi fac bine cand le recitesc… Multumesc mult !
Ei na! Pe bune? 😀 Mă bucur foarte mult că îți fac bine poveștile astea, Ninule. Nu mie trebuie să îmi mulțumești. El e autorul. 🙂 🙂 🙂 Cred că majoritatea copiilor au un efect terapeutic asupra adulților din jurul lor, fie direct, fie indirect. Sunt minunați și avem multe de învățat de la ei. Printre altele, cuvinte noi. 🙂
lângă Dej, adică undeva în judeţul Cluj, se află un sat care se cheamă…Ciieșoaia. acolo chiar s-ar simţi bine piticot al tău, chiar dacă nu ar găsi mogoşele 😉
Precis! Hihihihihi. 🙂
Pingback: Aventurile lui Piticot: Noi fructe surpriză | slowaholic