Astăzi e soare

‘A fi sau a nu fi? Am auzit de atâtea ori această întrebare celebră. Am crezut că știu ce înseamnă, că am răspunsul. Acum aflu că nu există un singur răspuns. Văd că ‘a fi’ înseamnă atât de mult și e atât de diferit pentru fiecare, încât nu poate fi cuprins în cuvinte.

Am fost atâta timp amorțită. Fără să știu că sunt amorțită. Am crezut multă vreme că mă cunosc și că am încredere în ceea ce sunt, că sunt bine, că totul e minunat. Dar lucrurile au început să se schimbe treptat. Până când am ajuns într-un punct mort. În care nu mai simțeam, nu mai știam și nu mai înțelegeam nimic. Din care a trebuit să ies cumva. Și am crezut la început că ieșierea din acel punct este către exterior. Toți și toate în jur primeau etichete din partea mea: ‘bun’, ‘rău’, ‘pozitiv’, ‘negativ’, ‘asta da’, ‘asta nu’. Starea mea de bine sau de rău depindea de orice și de oricine, numai de mine nu. Vă sună cunoscut?🙂

Ei bine, cu multă trudă, am priceput că ‘ieșirea’ din acel punct mort de fapt nu se poate face către exterior. Că nimeni și nimic din afara mea nu mă poate ajuta. Că trebuie să pornesc în primul rând către interior. Eu singură cu mine însămi. Doar cunoscându-mă pe mine cu adevărat, cu tot ce îmi place și mai ales cu tot ce nu îmi place, pot spera ca măcar să încep adevărata călătorie a vieții. Și am început-o. Acum mai bine de doi ani. Cu ezitări, cu opinteli, cu multe momente cumplit de grele, dar cu determinare și cu mult curaj. Cu din ce în ce mai mult curaj. Cu încredere în Dumnezeu și în mine.

A fost greu? Nu pot minți. A fost. Este. Pentru că o dată plecat pe acest drum, călătoria nu se încheie niciodată. Nu este ușoară. Dar este extraordinară. Urci și cobori, apoi iar urci din ce în ce mai sus și iar cobori. Cu cât ascensiunea este mai mare, cu atât trântele sunt mai dureroase. Trântele astea nu sunt pași înapoi. Nu prea ai cum să faci pași înapoi. Sunt încercări grele care la rândul lor te ajută să evoluezi. Ești atât de vulnerabil în acele momente, încât nu vezi cum vei putea face următorul pas. Dar te aduni, înveți ce ai de învățat, te scuturi și pornești iar urcușul. În tot acest proces, în ciuda slăbiciunilor și a vulnerabilității, există o forță fantastică. Forța ta. Pentru că parcurgând calea, ești cu adevărat viu și atunci poți. Mult mai mult decât îți imaginezi.

Viața este minunată atunci când îți îngădui să fii cu adevărat tu însuți.

Am fost binecuvântată cu momente sublime, cu perioade senine, cu trăiri și descoperiri fascinante despre mine și despre lume. Ele au alternat cu momente grele, peste care atunci când s-au întâmplat, simțeam că nu voi putea să trec. Dar am vrut să trec, am avut credință și am trecut cu bine.

Astăzi este soare. O simt în tot sufletul și în tot trupul. De ceva timp am hotărât să nu mă mai ascund. Mă arăt exact așa cum sunt. Nu mă mai pot minți și nu mai pot minți. Și mi-e foarte bine așa.

Vă doresc o zi senină, dragilor.🙂

 Photo: ©SLOWAHOLIC

Photo: ©SLOWAHOLIC

Kuta Beach. Bali, Indonesia.  Photo: ©SLOWAHOLIC

Kuta Beach. Bali, Indonesia.
Photo: ©SLOWAHOLIC

 

 

 

16 thoughts on “Astăzi e soare

  1. Doar cu soare să-ți fie tot drumul, Ancuță! Doar cine nu a trecut prin ce spui tu, nu va putea înțelege vreodată ce înseamnă să-ți fie pur și simplu soare! Cald și luminos! Și da…been there, done that cu menițunea că sunt într-o perpetuă imersiune în sinele meu…cel puțin o dată pe zi :))

    • Andreea scumpă, ai uitat că uneori ești în capul meu?🙂 Am simțit eu cumva treaba asta, dar nu eram sigură. Mă bucur pentru tine. Deși știu. Și acum știi și tu. Cât e de greu. Dar pentru soarele acesta minunat care întotdeauna iese după nori, merită! Merită absolut fiecare pas!🙂 Te îmbrățișez strâns de tot și îți doresc să-ți fie cât mai lin. Atât cât se poate.🙂

  2. Dar tu esti minunata! Nu ai de ce sa te ascuzi, iar cine nu te vede asa este treaba lui. Insa, te inteleg, cel mai aspru critic este propria persoana. Poate si pentru ca suntem fortati sa traim cu noi tt timpul.
    Iti doresc numai soare, pofta de viata si la cat mai multe ganduri bune!

  3. Sunt curios cand este facuta poza, pentru ca astfel mi se raspunde si la intrebare cine mai face plaja pe vremea asta, multumesc anticipat pentru raspuns.
    Sunt oamenii care nu trag la soare, prefera la munte, la umbra insa e bine ca tu tragi la soare.

    • Pozele astea sunt făcute în ianuarie 2009. Acolo era super cald, iar aici era iarnă în toată regula. Îmi place și la munte. Și acolo soarele este fantastic.😀

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s