Oare este posibil?

Azi am stat de vorbă cu niște oameni care au trecut recent prin experiențe de viața dramatice, care fac așa zisele mele probleme de zi cu zi să pară nimicuri.

Vă povesteam aici despre „Conștiența” lui Anthony deMello.

Plină de gânduri, ale lor și ale mele, am reluat cartea și am deschis-o la un pasaj pe care îl voi cita în continuare. Nu știu dacă ce spune deMello în rândurile ce vor urma este ‘de atins’. Sunt de acord cu el în cea mai mare parte, dar oare muritorii de rând pot ajunge cu adevărat la acel nivel? Realist vorbind, trăind viața noastră cea de toate zilele, în ritmul ei caracteristic, în societatea care este așa cum este?… Oare este posibil?

„Inima îndrăgostită rămâne blândă și sensibilă. Dar, când ești pornit să obții un lucru anume, devii feroce, aspru și insensibil. Cum poți să-i iubești pe oameni când ai nevoie de oameni? Nu poți decât să-i folosești. Dacă am nevoie de tine ca să mă faci fericit, trebuie să te folosesc, trebuie să te manipulez, trebuie să găsesc căi și metode ca să te câștig pentru mine. Nu te pot lăsa liber. Pot iubi oamenii numai când mi-am golit viața de oameni. Când nu mai exist pentru nevoia de oameni, atunci mă găsesc în plin deșert. La început te simți îngrozitor, te simți singur, dar, dacă poți suporta un timp această stare, vei descoperi, dintr-o dată, că nu este deloc singurătate. Este solitudine, este izolare, iar deșertul începe să înflorească. Atunci vei afla, în sfârșit ce este iubirea, ce este Dumnezeu, ce este realitatea. Dar, la început, renunțarea la drog poate fi dificilă, cu excepția cazului în care ești înzestrat cu o înțelegere pătrunzătoare, sau ai suferit deja destul. Este lucru mare să fi avut parte de suferință. Numai atunci te saturi de ea. Te poți folosi de suferință pentru a curma suferința. Cei mai mulți oameni continuă să sufere. Așa se explică conflictul în care mă găsesc, uneori, în rolul meu de îndrumător spiritual și cel de terapeut. Un terapeut spune: „Hai să ușurăm suferința”. Îndrumătorul spune: „Lasă-l să sufere. Se va sătura de acest tip de relații cu oamenii și în final va decide să evadeze din această închisoare a dependenței emoționale față de alții”. Să prescriu un calmant – sau să înlătur cancerul? Nu e ușor să iei o decizie.

Spiritualitatea înseamnă conștiență, conștiență, conștiență, conștiență și iar conștiență.

Nu mă voi urî pentru nimic din ce am făcut. Asta ar însemna vinovăție. Nu mă voi simți rău și nu mă voi flagela pentru nimic din ce am făcut – nici bine, nici rău. Sunt pregătit să analizez lucrurile, să le contemplu și să spun: „Ei bine, dacă am făcut rău, a fost pentru că nu eram în stare de conștiență.” Nimeni nu face rău când e în stare de conștiență. De aceea se spune că Iisus nu a putut face nimic rău. Pot înțelege acest lucru pentru că o persoană iluminată nu poate face rău. Persoana iluminată este liberă. Iisus a fost liber și pentru că a fost liber, El nu a putut face vreun rău. Dar în clipa în care poți face rău, nu mai ești liber.” (Anthony deMello, „Conștiența„)

Foto: ©SLOWAHOLIC Măneciu, România, iulie 2012

Foto: ©SLOWAHOLIC
Măneciu, România, iulie 2012

 

4 thoughts on “Oare este posibil?

  1. Cred ca trebuie sa fie decizia dependentului daca vrea calmante sau sa fie operat fara anestezie . Decizia lui dupa ce i s-au aratat optiunile si consecintele alegerii .

  2. Acum, ca să fiu sincer, nu cred că a ajuns nici deMello la nivel ăla de independență absolută. Mă îndoiesc că sunt mulți în lume care au ajuns la iubirea necondiționată, în fiece situație, în fiece clipă a vieții lor. Dar sunt sigur că merită să aspirăm la ea și să facem pas după pas pe drumul ăsta.

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s