Koh Phi Phi: Sea Gypsies

În câteva zone din Tailanda, printre care și Insula Phi Phi (Ko Phi Phi), există „Sea Gypsies”, adică o comunitate restrânsă, alcătuită din nomazi cu un stil de viață propriu, extrem de modest, care vorbesc propria limbă și care, în ciuda demersurilor autorităților, nu s-au integrat în societate.  Pur și simplu nu au dorit. Existența lor se desfășoară preponderent pe mare sau pe plajă, hrana și-o procură în special din apă, fiind foarte pricepuți la pescuit, pentru care utilizează metode dintre cele mai simple. Copiii lor sunt deprinși de mici să se scufunde și să pescuiască, văzând foarte bine sub apă.

Nu am aflat prea multe despre acești oameni, însă m-au fascinat. Probabil că mulți vestici îi compătimesc pentru cât sunt de săraci în bunuri materiale. Dar ei sunt frumoși, zâmbitori, liberi. Trăiesc în mijlocul naturii. Aleargă desculți prin nisip și ochii lor privesc zilnic peisaje paradisiace. Nu sunt răsfățați cu o existență ușoară, însă par a fi extrem de mulțumiți cu ceea ce au. Privirea lor este senină. Așa cum rarisim îmi este dat să mai văd în jurul meu în ochii occidentalilor „bogați”.

 

4 thoughts on “Koh Phi Phi: Sea Gypsies

  1. Cred ca acesti oameni sunt de invidiat, nu de compatimit! Noi avem impresia ca fericirea este data de numarul de camere, de marca masinii sau de cat este salariul. Si aceasta impresie ne este indusa zi de zi, altfel am putea sa ne trezim si n-ar fi bine pentru „stapani”, nu?
    Minunate poze, intr-un loc superb!

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s