CORul inimilor

Click here for the English version of this article. 

În latină, COR înseamnă ‘inimă’.

Îmi place cuvântul ‘inimă’, indiferent de limba în care este rostit. Fie că este vorba despre ogranul vital ce ne pulsează în piept, fie că este folosit pentru a vorbi despre suflet, trăire, iubire, inima ne susține viața. Atâta timp cât ea bate, noi suntem vii.

Prea mulți oameni și-au uitat inima. Prea mulți oameni au uitat că ei sunt iubire. Și iată cum lumea a devenit plină de ură, de războaie, de lăcomie, de ieftin, de fals, de vulgar, de gol și resemnare.

Nu mai pot urmări deloc știrile. And de an, apar din ce în ce mai puține filme la care mă pot uita cu plăcere, din ce în ce mai puține melodii care îi cântă sufletului meu. Nu sunt pesimistă. Dimpotrivă. Doar că observ ceea ce este evident și consider că este DESTUL. 

Cred cu tărie că oamenii sunt iubire. Că iubirea este esența noastră, energia din care ne naștem și în care mult prea curând uităm să trăim. Cred că iubirea este în noi, că ea izvorăște din inimile noastre. Atunci când o lăsăm. :) 

Cred că oamenii au acum nevoie de iubire mai mult decât de orice altceva. Au nevoie să își amintească de iubirea din ei. Să îi îngăduie să existe. Adevărată, liberă, autentică, plină de gingășie, compasiune, blândețe. Fără teamă, condiții și așteptări. Dacă îi îngâduim să fie, iubirea știe singură ce are de făcut. Știe singură cum să vindece, unde și cum să strălucească.  

E important să începem cu noi înșine. Prea mulți oameni nu se iubesc deloc. Știu că nu e ușoară treaba asta cu iubirea de sine, eu însămi încă învăț și adeseori îmi prind urechile. Dar știu că putem să începem prin a fi blânzi cu noi înșine pentru a fi cu adevărat blânzi cu ceilalți. Și mai putem încerca să renunțăm la a ne judeca atât pe noi, cât și pe alții. Putem să iertăm. E un prim pas spre a respira mai ușor, spre a fi mai liberi, mai liniștiți și mai aproape de iubire. Încetișor și cu îngăduință.

În ultima vreme, văd peste tot inimi. Pe cer, pe pământ, create de om sau de Dumnezeu. M-am hotărât să le adun în imagini și să le aduc aici. Uneori, împreună cu vorbe frumoase despre iubire. Vreau să alcătuiesc un cor al inimilor voastre, al inimilor noastre. 

Inimă deasupra Dunării. Budapesta. Iulie 2014 /  Heart over the Danube. Budapest, July 2014 Photo: ©Slowaholic

Inimă deasupra Dunării. Budapesta. Iulie 2014 /Heart over the Danube. Budapest, July 2014
                                                                   Photo: ©Slowaholic

Cred că iubirea este cea mai mare forță din univers. Nimic nu se poate compara cu ea. Este singura care poate să dea și să redea viața. Cred că împreună, în iubire, oamenii pot readuce paradisul pe Pământ.

Dedic melodia aceasta iubirii. Puteți înlocui cuvântul „girl” cu „love”, sau cu numele dragi vouă. Yes, if there is love, we can „Rule the World”.🙂

P.S. Dacă vreți să-mi dați o mână de ajutor, m-aș bucura tare mult. Îmi puteți trimite fotografiile voastre cu inimile frumoase pe care le observați în jur. Le aștept cu drag, împreună cu precizarea numelor voastre și a locului în care a fost făcută fotografia. Chiar dacă nu sunt fotografii profesioniste, nu contează. Prefer să fie autentice, făcute și trimise din inimă.🙂 Adresa mea de email este slowaholic@ymail.com. 

21 thoughts on “CORul inimilor

  1. Pingback: Chorus of Hearts | SLOWAHOLIC®

  2. Pingback: COR: Andra’s Love in Prague | SLOWAHOLIC®

  3. Pingback: COR: Femeia din Rai, după cavalerul Bob | SLOWAHOLIC®

  4. Pingback: COR: Daniela a cules o inimă din grădina misterioasă de… departe :) | SLOWAHOLIC®

  5. Pingback: COR: Wild Heart | SLOWAHOLIC®

  6. Pingback: COR: July’s Hearts in September | SLOWAHOLIC®

  7. Pingback: COR: Blue Hearts’ Coincidence? :) | SLOWAHOLIC®

  8. acum am inteles de unde vine COR (ce joc frumos de cuvinte si litere) si de unde ti/-a venit ideea. ma bucur sa te descopar (via Silving). desigur, voi contribui si eu la colectia ta cu o inima (sau mai multe🙂 ).

  9. Pingback: COR: Colier tămăduitor | SLOWAHOLIC®

  10. Pingback: COR: Right Before I Left | SLOWAHOLIC®

  11. Pingback: COR: Les coeurs de Mélanie. FIN | SLOWAHOLIC®

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s