Ieri, înainte de a pleca de la Cluj, am condus până sus la Cetățuia. După-amiaza de toamnă însorită se plimba leneșă peste frunzele căzute și peste pleoapele somnoroase ale puținilor trecători de la acea oră. Chiar înainte de a pleca, la câțiva pași de mașină, o inimioară era așternută la picioarele mele, încercând să își țină de cald cu razele soarelui de-acum rămas fără putere. Aproape că am călcat pe ea. Am observat-o în ultima clipă. M-am aplecat cu blândețe și am fotografiat-o.
Nu ar trebui niciodată să călcăm pe inimi. S-ar putea frânge. Chiar dacă par a fi din piatră…
_____
Yesterday, before I left Cluj, we drove up to Cetățuia. The sunny autumn afternoon was walking lazily over the fallen leaves and sleepy eyelids of the passers-by. Right before I left, a few steps away from my car, a small heart was lying at my feet, trying to keep warm in the rays of the sun which had already lost its strength. I almost stepped on it. I noticed it at the last moment. I gently bent down and photographed it.
We should never step on hearts. They might break. Even if they seem to be made of stone…
Mai multe despre COR, aici.
More about COR, here.
Adica,vrei sa zici ca ai fost ( nu mai esti?) la Cluj?
Si n-ai spus nimic?
Oricum, acum stii ca la noi, la Cluj gasesti inimi chiar si in drum.
Sa fii fericita mereu !
Am ajuns marți după-amiaza și am plecat ieri după prânz, timp în care abia am reușit să rezolv toată treaba. 🙂