„Misterioasa lume cuantică”

În ultima vreme am devenit extrem de sensibilă la influența energetică a celorlalți oameni. Am deseori tendința să mă retrag ca într-o carapace atunci când detectez negativitate. Nu am analizat profund fenomenul, deoarece mi se pare firesc. Știu că totul este interconectat, totul e energie și fiecare gând al nostru ne influențează atât pe noi cât și pe ceilalți, la fel cum gândurile celorlalți ne influențează pe noi, fie că ne dăm sau nu seama de asta. Deși cred fără ezitare în puterea gândurilor și a vibrației energetice pe care o emitem, fie că o facem conștient sau inconștient, uneori primesc un reminder serios care mă face mult mai atentă la acest aspect, acordându-i importanță mai mare clipă de clipă. Așa se face că acum citesc o carte fantastică, pe care cred că toată lumea ar găsi-o de mare folos: „Codul emoțiilor„, de dr. Bradley Nelson. Există nenumărate explicații și exemple concrete în carte, inclusiv din lumea științelor exacte, care îi pot pune pe gânduri chiar și pe sceptici. Iată un fragment care deși descrie un experiment științific, găsesc că e încărcat de o poezie aparte:

„Într-unul dintre cele mai faimoase experimente, fizicienii au divizat un atom și au trimis două dintre particulele (sau energiile) sale în direcții diferite, călătorind cu o viteză apropiată de cea a luminii. După ce au parcurs o anumită distanță, una dintre particule a trecut printr-un câmp magnetic puternic ce i-a schimbat direcția de deplasare. În același moment, particula geamănă și-a schimbat și ea direcția, în exact același unghi. Deși cele două particule erau separate de o distanță considerabilă, ele continuau să fie conectate într-o manieră misterioasă. Tot ceea ce i se întâmpla uneia o afecta instantaneu și pe cealaltă, indiferent de distanța dintre ele. Cum este posibil așa ceva? Cum pot aceste unități energetice minuscule să comunice instantaneu între ele dacă se află la o distanță atât de mare una de cealaltă?

Nimeni nu știe cu siguranță, dar experimentele de fizică cuantică au demonstrat în mod repetat acest fenomen. Orice schimbare la nivelul unei particule generează o schimbare echivalentă și instantanee la nivelul celeilalte, indiferent la ce distanță sunt situate acestea una față de alta. După toate aparențele, distanța nu reprezintă o barieră în calea interconexiunii lor. Așa cum spuneam mai devreme, tot ceea ce există în Univers este interconectat!” (Dr. Bradley Nelson, „Codul emoțiilor„)

Milioane de particule interconectate. :) Ninsoare peste Helsinki, Finlanda, ian. 2015. Foto: ©Slowaholic

Milioane de particule interconectate.🙂 Ninsoare peste Helsinki, Finlanda, ian. 2015. Foto: ©Slowaholic

8 thoughts on “„Misterioasa lume cuantică”

  1. Emotiile, sentimentele puternice, precum dorul, dragostea, pot genera aceleasi ganduri si reactii la doua persoane. Interconectarea nu tine cont de distanta. Sarbatori frumoase, Ancuta!❤

  2. foarte interesant este să smți legătura emoțională la sute de kilometri distanță, am simțit-o pe pielea mea … o săptămânp minunată🙂 !

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s