Mai este loc?

Mai este oare loc în oameni pentru soare? Acela care strălucește dinăuntru? Mai este loc în ochii lor pentru frumos? Și dacă da, cam cât? Mă-ntreb adesea. 

Mai este loc pentru curaj?  Să fii așa cum ești, fără de măști, fără a vrea să știi răspunsurile toate la întrebări fără sfârșit, fără să-ți pese mai mult de ce cred alții decât de sufletu-ți uitat, sau de ceea ce ei au hotărât în locul tău. E calea lor, dar este și a ta?

Mai este loc să  cadă zidurile ce-n jur ne-am tot clădit? Mai este loc de inocență pentru care să nu plătim cu-amar? Mai este loc să ne îngăduim să redevenim vulnerabili pentru-a putea simți cu-adevărat? Sau oare teama ne-a învins definitiv?

Mai avem loc de poezie în viața noastră atât de plină? De gingășie, de căldură în priviri? Mai știm noi oare să fim tandri doar pentru că așa simțim? Fără a cântări ce, unde, cum și cât se va întoarce înapoi?

Mai știm noi oare să iertăm? Să ne-acceptăm unii pe alții? Să fim mai blânzi?

Mai este loc în noi pentru iubire? Aceea care dăruiește tot, înalță și este doar lumină? Mai este…?

Schafberg, Austria. Foto: ©Slowaholic

Schafberg, Austria. Foto: ©Slowaholic

2 thoughts on “Mai este loc?

  1. Luminătorul vieţii este conştiinţa; de va fi conştiinţa curată, toată viaţa va fi luminată, iar de conştiinţa va fi rea, toată viaţa va fi întunecată. O conştiinţă întunecată poate îmbraca în beznă o viaţă întreagă, aducând orbire nu doar purtătorului, ci şi celor din jur deseori.
    Da, mai este loc soare, mai este şi pentru curaj, pentru lumină, pentru credinţă, pentru iertare şi chiar pentru iubire. Loc este, nu este voinţă, poate nici dorinţă, oamenii s-au obişnuit să vieţuiască în obscur, în atmosfera aia nedefinită, spălăcită, aparent liniştitoare, dar fără perspectivă.
    Şi totuşi, eu rămân cu optimismul, aşa că repet, se poate, chiar e loc de mai bine.
    Seară bună să fie la voi, Anca!

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s