Azi m-am trezit cu ea în gând. Cu marea. O auzeam, o miroseam și o vedeam de parcă aș fi fost acolo. Simt și acum sarea pe buze și briza-n păr. Pe plajele acelea rupte de lume a rămas un strop din sufletul meu, ascuns într-o scoică mică și albă. Atât cât să mă-ntorc mereu cu dor și drag acolo, să-l caut, să-l găsesc și să-i dau iarăși drumul. Să fie liber, plutind pe vânt, respirând cu nesaț, privind marea și cerul veșnic uniți în frumusețe și în al lor sărut perpetuu…
Câte poveşti se vor fi adunat oare în valurile mării, câte secrete o fi ţinând ascunse în adâncurile cele neştiute? Îmi place marea acum, când încă nu a început nebunia decibelilor, vara (că atunci merg de obicei) nu-i loc de simţit, ci doar de bălăcit copilul. 🙂
La Vadu e liniște, doar sunetul naturii. 🙂 pozele sunt din septembrie anul trecut. Seară frumoasă, Victor!
Salutari de pe malul Georgian al Mării Negre!
Ce frumos! 🙂 Salutări din București.
minunata scrierea ta , inclusiv imaginile deosebite si pline de nostalgie…seara faina
Mulțumesc, M. Seară frumoasă!
Simți că ești liber…
🙂
e, parcă mă apucă puțin dor de mare …
:)))