Aș vrea, dar nu îndrăznesc…

Azi am primit o cerere de prietenie pe Facebook. De la o fată foarte drăguță, care am observat că îmi urmărește blogul de ceva timp. M-am bucurat să văd cererea din partea ei și am acceptat cu plăcere. M-a surprins însă mesajul ei privat, în care mulțumea pentru accept și îmi spunea că deși mă urmărește de mult timp, nu a îndrăznit…

Oare de ce? Nu este prima dată când aud asta.

„De mult timp îmi doresc să ne cunoaștem / să stăm de vorbă / să ne ‘împrietenim’ pe Facebook / să îți propun un proiect / etc, dar nu am îndrăznit.” Când de fapt mie îmi face o mare bucurie să răspund acestor solicitări din partea unor oameni frumoși, cu mult bun simț, cu care pot petrece momente plăcute, învățând unii de la alții sau creând împreună lucruri minunate. Evident, există și excepții, dar acum nu mă refer la ele.

Mi s-a întâmplat și mie să am multe momente în care am vrut, dar nu am îndrăznit… Din ce în ce mai rar pe măsură ce mă maturizez, dar uneori, încă mai am astfel de momente.

Am auzit atâția oameni care nu au îndrăznit să încerce măcar să facă ce-și visau. Din teamă. Am văzut și am auzit mulți prieteni care nu îndrăzneau să spună ce simțeau cu adevărat oamenilor din jurul lor, condamnându-se astfel la suferințe sau incertitudini fără de sfârșit. Am văzut iubiri neîncepute care ar fi putut fi de poveste doar pentru că nici el nici ea nu au îndrăznit… deși amândoi ar fi vrut, doar că nici unul nu a aflat vreodată asta.

Nu îndrăznim pentru că ne este foarte teamă de respingere.

Și dacă cineva ne respinge, ce dacă? De cele mai multe ori nu are absolut nicio legătură cu noi. Mai ales atunci când acel cineva nu ne cunoaște deloc. Se întâmplă să fim uneori respinși sau criticați de oameni care ne cunosc. Sau poate chiar de către oameni care ne iubesc. Sau pe care îi iubim. Chiar și atunci, de cele mai multe ori această respingere nu are nicio legătură cu noi. Ci în primul rând cu acela care respinge. Cu propriile sale gânduri, tipare de gândire, așteptări, limite, sensibilități șamd. Uneori are legătură și cu unii și cu alții. Dar indiferent de situație, eu cred că atunci când ceva nu se întâmplă așa cum ne dorim, este pentru că ori nu este momentul potrivit, ori nu este potrivit pentru noi deloc. Cred că pentru oamenii care sunt meniți să fie prieteni, să comunice, să lucreze împreună, să colaboreze, să se cunoască, să se iubească, acest lucru se întâmplă de la sine, chiar și în contexte total neașteptate. Iar atunci când este valabil opusul, ei bine și acesta se întâmplă de la sine.

Dar uneori, când îndrăznim, avem surprize minunate. Nu doar că nu suntem respinși, ci observăm că oamenii respectivi ne întâmpină cu bucurie. Putem descoperi că proiectul la care am visat atâta timp și pentru care ne-am luat în sfârșit inima în dinți, crește și înflorește sub ochii noștri de nu ne vine a crede.

De mult prea multe ori dorim să oferim și să primim frumos și de prea puține ori se și întâmplă. De fapt, prin toate acțiunile lor, oamenii nu fac altceva decât să caute iubirea și aprobarea celorlalți.

De mult prea multe ori nu am îndrăznit pentru că altă dată ne-a durut, pentru că uneori am plâns, pentru că am căzut și am uitat să credem în noi și mai cu seamă-n ceilalți, pentru că am iubit și am fost răniți de cei pe care îi iubeam, pentru că ne e teamă, pentru că ne-am înconjurat cu ziduri ca să fim „în siguranță”, să nu se mai repete. Dar se va repeta. Este inevitabil. Însă cu toate astea, pentru acele momente magice în care îndrăzneala noastră ne aduce fericire și ne umple inimile de bucurie, pentru fiecare „da” pe care îl primim de la viață, merită să avem curaj. Merită să îndrăznim. Indiferent de rezultat. Nu știm niciodată ce se va întâmpla dacă nu încercăm.

Flamingo în zbor. Parc Ornitologic Saintes Maries de la Mer, Camargue, Franța. Foto: ©Slowaholic

Flamingo în zbor. Parc Ornitologic Saintes Maries de la Mer, Camargue, Franța. Foto: ©Slowaholic

19 thoughts on “Aș vrea, dar nu îndrăznesc…

  1. Ma regasesc intru totul in articolul tau!😛

    Si… DA, am trait experienta cu „uneori, când îndrăznim, avem surprize minunate. […] Putem descoperi că proiectul la care am visat atâta timp și pentru care ne-am luat în sfârșit inima în dinți, crește și înflorește sub ochii noștri de nu ne vine a crede.” Este minunat!!!

    Felicitari pentru articol!!! :*

      • Eeeeiiiii, a fost si este vorba in continuare de fff multa munca la mijloc, dar cand totul e facut cu pasiune si fara nici-o constrangere, treci peste „amanuntul” asta!

        Dar mi-a luat fff mult timp „sa indraznesc”, sa imi fac „curaj” si mai ales sa inteleg ca lumea chiar ma cauta pentru ceea ce fac si ca vine acolo cu drag. Iar cine ma place bine, cine nu-nu! E loc sub soare pentru toata lumea si e bine sa ne inconjuram de persoanele pozitive!!!😉😛

  2. Când nu accepți, nu înseamnă că respingi. Când accepți, faci și tu un pas, dai ceva în schimb. Poate că nu ești pregătit de acest schimb, de dialog; poate că ești prin deja în altele.

  3. Am fost şi eu în situaţia ei. Ştii, la mine nu îndrăzneala e o problemă, sunt un om care a văzut/auzit multe în viaţă, iar oameni am cunoscut o grămadă, inclusiv din virtual în viaţa reală. Practic prietenii virtuali, mulţi din ei, mi-ai devenit buni prieteni în viaţa de zi cu zi. Revenind la „îndrăzneala” de a cere cuiva prietenia pe facebook, aş zice că-i un pic ciudat (pentru unii) să vadă că un preot cere prietenia în virtual.🙂 Gândesc apoi că cei care mi-au devenit prieteni n-au avut nicio părere de rău că au dat accept.
    Altfel, ca s-o zic şi pe cea din postura de acceptare a cererii, recunosc, am şi listă cu aşteptări, în definitiv nu poţi da accept celor care nu au pe pagină decât jocuri şi share-uri la ştiri demne de OTV.
    Zi bună să fie la voi, Anca!

  4. Frumosa postare, plina de adevar si curaj !🙂
    Sincere felicitari !🙂
    Din fire ,sunt un om indraznet iar daca am vrut ceva,
    am indraznit sa obtin acel ceva dar asta, doar in lumea reala !🙂
    Din pacate, in lumea virtuala, a spune ADEVARUL de cele mai multe ori ,
    DERANJEAZA si din prieteni virtuali la inceput,
    te trezesti cu dusmani virtuali de temut ! 😦
    In anul 2009 dialogam virtual cu multe persoane care imi vizitau frecvent blogul,lasau comentarii pertinente la articolele cu tematica filozofica, spirituala, economica, turistica, sportiva samd dar, cand am inceput sa postez articole despre mafia pedelisto-basista si cel care in 2004 a mintit electoratul cu sloganul ” Sa traiti bine ” ca sa fie reales ca presedinte pentru inca un mandat de 5 ani la Cotroceni,acele persoane virtuale s-au transformat in niste fiare turbate si indoctrinate incepand sa ma atace virtual din toate partile chiar daca stiau
    ca nu sunt sluga niciunui partid politic ….
    Acum cand postez aceste randuri, realitatea juridica din ROMANIA demonstreaza ca am avut dreptate vs. matrapazlacurile pedelisto-basiste dar persoanele care m-au atacat virtual in anii cand basescu&boc REDUCEAU SALARIILE bugetarilor cu 25 % ca sa aiba ei de unde FURA ,de lase ce sunt, nu mai au curajul sa mai treaca prin casuta-mi virtuala ….
    ” As vrea dar nu indraznesc ”
    este un titlu de nota zece
    si de aceea, tot mai mult te pretuiesc
    pe zi ce trece !!! 🙂 🙂 🙂
    O saptamana cat mai placuta !🙂
    Cu respect,
    Aliosa.

Comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s