A fost o dată ca niciodată… Brighton într-o zi de iarnă

Începutul anului trecut m-a purtat la Londra, unde am făcut un curs. În penultima zi, înainte de întoarcerea acasă, fiind duminică, am ținut morțiș să îmi îndeplinesc un vis mai vechi: să ajung la Brighton. La Londra era soare, frumos, călduț, primăvară în toată regula. Perfect pentru o zi la malul mării. Și iacă-mă la gară.

– Un bilet spre Brighton, vă rog.

– Eeei, don’șoară, nu e așa de simplu. Azi nu aveți cum să ajungeți acolo cu tren direct.

-Serios? Și cum ajung?

– Păi luați de aici biletele. Pe toate trei.

– ?!?!…

– Da. Luați mai întâi trenul până la stația cutare, apoi ieșiți din gară, luați autobuzul țâșpe până la localitatea cutare, după care luați iar trenul și într-un final ajungeți la Brighton. O să dureze mult. Sigur vreți?

– Da!

Și uite cum, după câteva ore bune pe drum, am ajuns pe malul mării. Soarele nu se vedea niciunde, vântul bătea năpraznic și era un frig de îți crăpau oasele, dar era atât de frumos, încât nu am observat decât atunci când efectiv am înghețat de nu îmi mai simțeam mâinile și picioarele. Cu toate astea, am fost foarte fericită și recunoscătoare pentru clipele petrecute în natură, pentru sunetul mării, pentru spuma albă a valurilor, pentru cer, pentru zborul păsărilor și pentru aerul sărat cu care am plecat în nări și pe buze. A fost o zi perfectă.

Călătorii Slowaholice în 2014 / Slowaholic Travels in 2014

Mulțumesc Universului pentru locurile prin care mi-a purtat pașii în 2014. A fost un an intens. Iată un rezumat al călătoriilor din anul ce se încheie curând. Au mai fost și altele, dar nu încap chiar toate aici. 🙂

I want to thank the Universe for the places it has taken me to in 2014. It has been an intense year. Here is a summary of this year’s travels. There have been others too, but there is not enough space for all of them here 🙂 

Londra. Ianuarie 2014. London – January 2014

Brighton, UK. Ianuarie 2014 / January 2014

Singapore. Februarie 2014 / February 2014

Tailanda. Thailand. Februarie 2014 / February 2014

Măneciu, România. Iunie 2014/ June 2014

Această prezentare necesită JavaScript.

Piacenza, Italia/Italy. Iulie 2014 /July 2014

Această prezentare necesită JavaScript.

Torino, Italia. Turin, Italy. Iulie 2014 / July 2014

Această prezentare necesită JavaScript.

Milano, Italia. Milan, Italy. Iulie 2014 / July 2014

Între Cer și Pământ. Between Heaven and Earth:

Austria. Iulie 2014 / July 2014

Budapesta, Ungaria. Budapest, Hungary. Iulie 2014 / July 2014

Alba Iulia, România. August 2014

Sibiu, România. August 2014

Vadu și Corbu, Marea Neagră (Black Sea), România. Septembrie 2014. September 2014

Cluj, România, Septembrie 2014. September 2014

Viena și Budapesta, decembrie 2014. Vienna & Budapest, December 2014

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Forgiveness

I often dream I am at school. Going to classes, taking exams. I used to find it strange, after so many years since I have finished school. And then, one day, it hit me. It’s life! We are at school, going to classes, taking exams. Sometimes we pass, sometimes we fail. And when we fail, we take them again. And again. Until we pass. In life, sometimes we think we have a choice. To run away from situations that are hard. From others, from ourselves. And we often do. But life, this endless school, just doesn’t let us off the hook that easily. We run from one thing only to encounter another, teaching us the same lesson, usually harder and stronger. And if we run away again, refusing to learn whatever it is that we must learn, refusing to see in ourselves whatever it is that each lesson is trying to show us, it happens again. And again. Until we learn, until we see, until we stop running, face it and go straight through it. And we can never, ever, run from ourselves. We may convince ourselves we can, but it’s bullshit. And we know it. And we keep it all nicely packed and hidden deep inside, and later wonder why we’re tense. And miserable, and burdened, and ill… We need not shout it to the world. Admitting it to ourselves is usually relief enough. It’s the first step. The longest journey starts with one step. The journey to ourselves is probably the hardest, the one we dread the most, and the only one we cannot escape without living an imitation of life. We are here to learn. But also to teach. I thought I knew the lessons I had to learn. Like patience, kindness, lack of judgment, giving up expectations, trusting the universe always brings what’s best for me in the exact right way at exactly the right time, learning to give love and even harder, to receive it. I have learnt a lot about these, and am still learning every day.

Forgiveness was not on my list. I didn’t think I had to, because my ego’s pride tricked me into thinking I had already forgiven everything that needed to be forgiven. And yet, it’s not quite so. It’s probably never completely so for anyone. But I have taken the first step: seeing it, admitting it to myself. And I choose to forgive. What an amazing feeling! Like a tiny stone in an ocean of stones that build the foundation of a healthy life.

20140112-220656.jpg

Brighton Beach, Brighton, UK. Photo: ©Slowaholic