Colorful December in Maria-Theresien-Platz, Vienna
Maria Theresien Weihnachtsdorf, Viena, December 2014. Photo: ©SLOWAHOLIC.
Asa cum v-am promis, voi povesti despre Viena in cea mai frumoasa perioada a anului, cand se impodobeste cu straie de sarbatoare in asteptarea Craciunului.
De la jumatatea lunii noiembrie pana pe 23-25 decembrie, capitala Austriei gazduieste faimoasele targuri de Craciun (Christkindlmarkte).
Christkindlmarkte, sau Christmas markets in engleza, sunt un must see absolut pentru toti iubitorii sarbatorilor de iarna, pentru cei carora le plac dulciurile facute (ca) in casa, artizanatul, decoratiunile hand-made, vinul fiert, carnatzii, suncile, turta dulce, castanele coapte, sosetele de lana tricotate si altele pe care va invit din suflet sa le descoperiti la fata locului.
In ultimii ani, Nasterea Domnului a devenit pe intreg mapamondul un pretext pentru comercianti de a-si vinde marfurile, iar latura comerciala deosebit de agresiva a Craciunului este de-a dreptul obositoare. Totusi, desi cu unele exceptii, targurile traditionale de la Viena reusesc sa evite intr-o mare masura kitsch-ul si superficialitatea, avand un aer festiv autentic. Oamenii se intalnesc la gluhwein si punsch, sunt relaxati, vin ca sa se simta bine, nu pentru a fi vazuti. An dupa an casutele frumoase din lemn gazduiesc artizani care expun globuri splendide si obiecte hand made, turta dulce atat de delicat lucrata, incat nici nu iti vine sa o mananci, specialitati culinare imbietoare, manusi, caciuli si fulare din lana tricotate, care te duc cu gandul la cele pe care le aveai cand erai mic, de la bunica…
Traditia nu e uitata, este celebrata. Simplitatea e apreciata, trecutul si prezentul coexista intr-un mod interesant, creand o atmosfera ce-ti da uneori senzatia ca te-ai intors in timp.
Am inceput postarea aceasta intentionand sa scriu ceva amuzant, insa poezia locului si a momentului parca nu-mi dau voie…
Hai sa aruncam un ochi, ce spuneti?
Targurile de Craciun se gasesc in mai multe locuri importante din oras. Pentru detalii, va recomand link-ul urmator: http://www.vienna4u.at/christmasmarket.html. Cel mai cunoscut Christkindlmarkt este cel de la Rathaus (=Primarie), insa dupa gustul meu este si cel mai plin de turisti, kitsch si marfuri de calitate indoielnica. Merita vizitat totusi, in special daca nu ati mai fost niciodata la Viena, pentru a admira cladirea magnifica a primariei si bradul natural urias amplasat in fata acesteia, impodobit cu mii de beculete.
Dintre toate Christkindlmarkte, preferatul meu este cel de pe stradutele din Spittelberg (zona care pe vremuri era un fel de red-light district), unde sunt mai putini turisti si mai multi localnici si unde atmosfera este senzationala. Tot aici poti profita de numeroasele baruri si restaurante cu diverse specificuri pentru a te incalzi dupa o seara petrecuta in aerul rece al iernii. Daca aveti norocul sa prindeti si zapada, ambientul devine de-a dreptul feeric. The ideal place to spend a great evening: perfect ending to a perfect day. 🙂
Aceasta este dupa mine cea mai frumoasa perioada a anului pentru o vizita la Viena, insa va recomand sa evitati weekend-urile, deoarece sambata si duminica este un asemenea aflux de turisti, incat e o calcare in picioare generalizata.
Planificati din timp calatoria. Nu uitati de restul orasului, de Schonbrunn si Hofburg, de Stephansdom, de Scoala Spaniola de Calarie. Pastrati-va timp si pentru Muzeul Albertina si ale sale expozitii fenomenale. Tocmai expun Magritte. Daca ajungeti acolo, nu il ratati! Zau!
Ma duc sa imi prepar o ceasca de ceai fierbinte. Ma asteapta o turtita dulce sub forma de fulg de nea care ma imbie de cand am inceput sa scriu postarea. Am cumparat-o din Spittelberg si arata exact ca o bucatica din Viena: mica, simpla, eleganta, te duce cu gandul la trecut si iti face pofta de mai mult…
Galerie foto: