Joaca de-a ceasornicarii

Astăzi Ștefan a construit un ceas. De la zero. Și a fost foarte încântat. De cum a aflat ce are de făcut, și-a desenat proiectul imediat. Mai întâi pe hârtie, apoi pe placă. Ajutat de tati și de cei de la Eematico, l-a finisat. Acum avem în bucătărie un ocean care măsoară timpul, cu cifra 4 lipită invers, animale marine, alge și un crâmpei de cer pe care se profilează un delfin săritor și un pescăruș ochios.

Am petrecut o dimineață foarte frumoasă în familie, jucându-ne și învățând să creăm obiecte cu mâinile noastre. Ceea ce vă recomand și vouă, fie că sunteți părinți sau nu. Este unul dintre cele mai bune moduri de a petrece timpul împreună. Toată lumea este atentă, prezentă, concentrată la ce face în fiecare clipă. Comunicarea se petrece firesc, scopul comun sudează echipa și genul acesta de activitate este relaxant și amuzant.

Încântarea din ochii și din glasurile copiilor la final este balsam pentru suflet. Sunt fericiți. Și cred că obiectele minunate pe care le-au făcut generează bucurie doar într-o anumită măsură. Sunt fericiți în primul rând datorită celor povestite mai sus.

dsc_0212

Este a doua oară când mergem la un atelier organizat de Eematico la Nod Makerspace. Am povestit atunci aici.

M-a cucerit de la bun început entuziasmul acestor tineri și felul în care se ocupă de copii. Bravo lor! E bine de știut că pe lângă atelierele de bricolaj au și alte activități interesante și din câte am înțeles de la alți părinți, taberele pe care le organizează vara sunt un hit.

Dacă sunteți curioși, aflați aici mai multe direct de la ei.

Weekend frumos, dragilor! Nu uitați să vă jucați din când în când. Este minunat. 🙂

Foto: ©Slowaholic

Aventurile lui Piticot: Un fleac

Ne aflam în mașină, la intrarea în București după ce ne-am întors de la munte. Surprinși de diferența de zăpadă dintre capitală și Valea Prahovei, tragem concuziile.

– S-a întors lumea cu susu’-n jos. Uite cât a nins aici și la munte zăpada e un fleac, spune tati. La care Piticot intervine prompt:

-Daaaa! Și la București e cinci fleci!

DSC_0215

Cu Piticot în zăpada din Cișmigiu de 5 fleci. 🙂 Foto: ©Slowaholic

MFC: Friendship

Carmen povestește despre Miercurea fără cuvinte.