Uneori mă întreb

Uneori mă întreb cum ar fi ca viața mea să fie altfel. Sunt profund recunoscătoare pentru toate binecuvântările primite. Doar că pe nesimțite, viața se scurge cu o viteză amețitoare și nu prea apuc să o trăiesc. Mă bucur de frânturi de viață, furând câte o clipă azi și alta poimâine, făcând slalom printre griji, muncă, planuri, agende ultra-mega-hiper încărcate, scenarii, stres, gălăgie, poluare, agresivitatea prea multora, lipsa acută a puținilor dragi rămași în țară, cu care mă văd mult prea rar.

Uneori mă întreb dacă ritmul nebun al vieții ar încetini dacă aș pleca într-un loc unde mie mi s-a părut că totul se întâmplă mai încet, mai în liniște și mai simplu. Mă întreb cum ar fi pentru mine, pentru copilul meu, pentru soțul meu, pentru fiecare dintre noi ca individ și pentru noi toți, ca familie. Cum arăta acolo traiul nostru, relația dintre noi. Ar avea oare iubirea alt chip, alte culori, alt ritm?

Privesc poveștile altora care s-au dus la capătul lumii, au fugit de agitația bolnavă a orașului, a tot ceea ce presupune ‘succesul’ și nebunia prin care trec cei ce îl caută, iar acum sunt mai în pace cu un trai simplu, bucurându-se de natură și oprindu-se din goana după a face și a avea. Trăiesc acum cu mult mai puțin într-un paradis care în ochii multora reprezintă sărăcie. Și nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă aș face și eu asta… Nu există loc sau situație care să te facă brusc fericit, care să îți rezolve toate problemele și ofurile ca prin farmec, de asta sunt convinsă. Și totuși, uneori mă întreb cum ar fi….