Utopia

Sa-mi pot goli complet mintea de ganduri atunci cand vreau putina pace.

Sa nu ma dezamageasca niciodata cei pe care ii iubesc cel mai mult.

Sa am o mama care nu ma cearta niciodata.

Sa fiu o mama care nu isi cearta copilul niciodata.

Sa simt mereu indragostirea euforica de la inceput pentru acelasi om drag, care la randul lui sa simta la fel pentru mine.

Sa spun mereu ceea ce gandesc cu adevarat. Oricui, in orice context.

Sa pot manca oricate dulciuri fara sa ma ingras un gram si fara sa ma imbolnavesc.

Sa pot citi o carte pe zi.

Sa nu injur la volan.

Sa nu-mi fie niciodata teama.

Sa pot desena cu un strop de talent.

Sa am curajul sa ma scald in mare noaptea, in costumul Evei.

Sa urc pe curcubeu si-apoi s-alunec pe partea cealata, in miros de ploaie si de soare.

Sa ma cunosc intru totul.

Sa-mi traiesc viata cu motoarele turate la maxim, ca si cum nu ar exista ziua de maine.

Sa culeg un nor alb, cu margini argintii, sub forma de pinguin imperial, pe care sa-l aduc in dar puiului meu scump si curios.

Sa vad ca oamenii cred in Dumnezeu cu toata fiinta lor si atunci cand nu le este bine.

Sa ma simt RELAXATA majoritatea timpului, nu doar franturi abia sesizabile. E un sentiment de care imi este extrem de dor.

Sa nu fac niciodata lucruri doar pentru ca trebuie.

Sa inteleg ce-mi spune cainele meu. Sunt convinsa ca imi vorbeste.

Sa nu fie musai sa fiu mereu de fier. Uneori o femeie trebuie sa mai fie si slaba (nu trupeste), sa nu se invinovateasca pentru asta si sa gaseasca alinare si intelegere in bratele puternice ale barbatului ei…

Sa cred ca cele de mai sus pot fi aievea.

Sa ma trezesc dimineata si sa dau cu ochii de asta, sau de asta, sau de asta…