Uneori mă întreb

Uneori mă întreb cum ar fi ca viața mea să fie altfel. Sunt profund recunoscătoare pentru toate binecuvântările primite. Doar că pe nesimțite, viața se scurge cu o viteză amețitoare și nu prea apuc să o trăiesc. Mă bucur de frânturi de viață, furând câte o clipă azi și alta poimâine, făcând slalom printre griji, muncă, planuri, agende ultra-mega-hiper încărcate, scenarii, stres, gălăgie, poluare, agresivitatea prea multora, lipsa acută a puținilor dragi rămași în țară, cu care mă văd mult prea rar.

Uneori mă întreb dacă ritmul nebun al vieții ar încetini dacă aș pleca într-un loc unde mie mi s-a părut că totul se întâmplă mai încet, mai în liniște și mai simplu. Mă întreb cum ar fi pentru mine, pentru copilul meu, pentru soțul meu, pentru fiecare dintre noi ca individ și pentru noi toți, ca familie. Cum arăta acolo traiul nostru, relația dintre noi. Ar avea oare iubirea alt chip, alte culori, alt ritm?

Privesc poveștile altora care s-au dus la capătul lumii, au fugit de agitația bolnavă a orașului, a tot ceea ce presupune ‘succesul’ și nebunia prin care trec cei ce îl caută, iar acum sunt mai în pace cu un trai simplu, bucurându-se de natură și oprindu-se din goana după a face și a avea. Trăiesc acum cu mult mai puțin într-un paradis care în ochii multora reprezintă sărăcie. Și nu pot să nu mă întreb cum ar fi dacă aș face și eu asta… Nu există loc sau situație care să te facă brusc fericit, care să îți rezolve toate problemele și ofurile ca prin farmec, de asta sunt convinsă. Și totuși, uneori mă întreb cum ar fi….

Cu tractorul pe apă

Ko Phi Phi (Tailanda) este o insulă mică. Nu există aeroport, singura modalitate de a ajunge acolo e cu barca. Noi am călătorit spre Phi Phi cu o barcă de viteză din Phuket. Am făcut cam două ore pe drum,după care, din pricina curentului, am ajuns la destinație cu părul vâlvoi, dar în paradisul acela, cui îi mai păsa vreun pic de frizură?… 🙂 Când am ajuns, nu mică ne-a fost mirarea să vedem cum se face transportul de la barcă pe mal. Atât al pasagerilor, cât și al bagajelor: cu tractorul cu remorcă. Zău! Iaca așa. Barca se oprește, aruncă ancora și așteaptă cumințică tractorul, care se descurcă de minune. Singurul inconvenient este că face o gălăgie asurzitoare și că scoate un fum împuțit și înecăcios de îți dau lacrimile, dar nu durează mult și ești debarcat în rai, așa că păcatele tractorului urâcios dispar cumva imediat, în mod miraculos.

Tare mult mi-a plăcut acolo. Am tot spus asta și probabil că o voi mai spune.

Este adevărat: „Heaven is a place on Earth. And it is called Ko Phi Phi”.

Koh Phi Phi: Sea Gypsies

În câteva zone din Tailanda, printre care și Insula Phi Phi (Ko Phi Phi), există „Sea Gypsies”, adică o comunitate restrânsă, alcătuită din nomazi cu un stil de viață propriu, extrem de modest, care vorbesc propria limbă și care, în ciuda demersurilor autorităților, nu s-au integrat în societate.  Pur și simplu nu au dorit. Existența lor se desfășoară preponderent pe mare sau pe plajă, hrana și-o procură în special din apă, fiind foarte pricepuți la pescuit, pentru care utilizează metode dintre cele mai simple. Copiii lor sunt deprinși de mici să se scufunde și să pescuiască, văzând foarte bine sub apă.

Nu am aflat prea multe despre acești oameni, însă m-au fascinat. Probabil că mulți vestici îi compătimesc pentru cât sunt de săraci în bunuri materiale. Dar ei sunt frumoși, zâmbitori, liberi. Trăiesc în mijlocul naturii. Aleargă desculți prin nisip și ochii lor privesc zilnic peisaje paradisiace. Nu sunt răsfățați cu o existență ușoară, însă par a fi extrem de mulțumiți cu ceea ce au. Privirea lor este senină. Așa cum rarisim îmi este dat să mai văd în jurul meu în ochii occidentalilor „bogați”.