Sneak Peek: Ritz-Carlton, Phulay Bay

Da, se numește Phulay Bay. 😀 Ce să-i faci?…

Dar ei nu știu cum sună pe românește și sunt mândri tare. Au și de ce. Este o bucată de rai. În primul rând peisajul. În al doilea rând, la maaare distanță, amenajarea făcută de om. De cum ajungi în zonă, parcă nu mai atingi pământul. Am avut strania senzație că mă contopesc întru totul cu natura  și că exist într-o altă realitatea decât cea cu care sunt obișnuită. Prin vene parcă nu-ți mai curge sânge, ci albastrul cerului scăldat în strălucirea azurie a mării. De la distanță, apa-ți trimite atingerea ei pe care vântul ți-o așterne pe buze într-o sărutare sărată. Exiști. Te simți desăvârșit. Și atât!

___

It is a piece of heaven. First of all, the scenery. Second of all, following behind at a great distance, the man-made landscape. Once you get there, your feet seem to no longer touch the ground. I had the strange feeling that I fully merged into the surrounding nature and that I was in a reality completely different from the one I am used to. Blood seems to no longer run through your veins, but the blue of the sky bathed in the bright sparkling sea. Water sends its touch from a distance, and the wind lays it upon your lips with a salty kiss. You exist. You are complete. That’s all.

Ce-i oare fericirea?

Ce-i oare fericirea? Există un singur răspuns la această întrebare? Unul cu care să fie de acord majoritatea?… Eu cred că nu. Pentru fiecare, fericirea e altfel și înseamnă altceva.

Pentru tine ce înseamnă fericirea? Răspunde repede, fără să eziți, cu un singur cuvânt. Ține-l minte. 🙂

Se spune că oamenii, atunci când răspund astfel acestei întrebări, rapid și cu un singur cuvânt, spun de fapt ceea ce le lipsește sau nu au îndeajuns în viața lor.

Eu cred că fericirea e o stare pe care fiecare o percepe în felul său. Pentru majoritatea oamenilor, ea nu este continuă, ci mai degrabă o serie de momente minunate.

Fericirea mea este alcătuită din astfel de momente pe care le trăiesc la maxim. Le recunosc imediat, pentru că simt cum îmi crește inima atât de mult, încât nu-mi mai încape în piept. Știu că sunt neprețuite aceste clipe, un dar fantastic de la viață. Știu și că vor trece, că nu le pot lua cu mine și nici nu are rost să încerc. De aceea, atunci când mi se întâmplă, primesc bucuria cu toată ființa mea. Tot restul parcă dispare. Sunt pur și simplu acolo. Doar sunt. Și atât.

Mi se întâmplă uneori să-mi amintesc bucăți de fericire. Aproape niciodată nu mai știu ce-am spus sau am gândit atunci. Mintea mea uită. Știu doar ce am simțit. Asta nu se șterge niciodată.

Apusurile de soare aduc fericire sufletului meu. Și recunoștință pentru a fi fost martoră a spectacolului grandios al naturii.