A fost o dată ca niciodată…

A fost o dată ca niciodată o seară de iarnă în Tallinn. Se făcea că m-am rătăcit în Kalamaja, una dintre zonele trendy din oraș. Fost cartier industrial, renaște acum ca centru pentru industriile creative, galerii de artă și zonă rezidențială pentru hipsterii nonconformiști. Era întuneric, frig, ningea, fulgii de zăpadă mi se agățau de gene și totuși… m-a absorbit cu totul. Nu știu ce are locul acela. Câte puțin din multe lucruri care-mi plac. Așa, întunecat și înghețat, era perfect. Misterios, tăios, ascuns și numai ici-colo deschis, m-a captivat într-atât încât am zăbovit mult timp. Și am făcut fotografii la nesfârșit, deși nu-mi mai simțeam degetele de mult…

Artă stradală: Lisabona

Termenul de artă stradală (street art) acoperă mai multe tipuri de manifestări / realizări artistice, cum ar fi: graffiti, stencils (imagini realizate cu ajutorul unor șabloane), abțibilduri (stickers), sculpturi, etc.

Arta stradală, considerată în continuare de foarte multă lume drept un act de vandalism și luată în serios de puține persoane, este un fenomen care ia din ce în ce mai multă amploare, existând mulți artiști care au devenit staruri admirate și urmărite de mulți fani, cu stiluri specifice și cu mesaje interesante. Dintre toți, probabil că cel mai cunoscut este artistul britanic Bansky, personaj misterios, care are lucrări inclusiv pe suporturi ce pot fi colecționate, adesea vândute pentru niște sume impresionante la licitații și nu numai.

La Lisabona am fost uimită să constat că există mai multe zone special dedicate acestui tip de artă, unde trecătorii pot vedea lucrări extrem de variate și surprinzătoare. Pe lângă locurile special amenajate, există desene și pe ziduri, garduri, pereți ai unor case șamd, însă acestea din urmă sunt destul de rare.

Iată recolta fotografică: