„Acceptă-ți teama, dar nu te lăsa inhibat de ea”

-Împărtășește și cu ceilalți! Mi-a spus azi o voce înțeleaptă.

– Bine, dar în ultima vreme nu am simțit să fac asta. Am preferat să țin pentru mine. Nu înseamnă că dacă pentru mine are sens, are și pentru ceilalți, sau că dacă pe mine mă interesează un subiect, îi interesează și pe ceilalți.

– Împărtășește! Rolul nostru este să dăruim. Nu contează ce fac ceilalți cu ce le dăruim. Pot să ia darul tău și să-l arunce pe jos. Important e să dăruiești. Pentru unii va fi benefic, pentru alții irelevant. Dar deja asta nu mai este treaba ta.

Hmmmm… Știi ceva? Cred că ai dreptate. 🙂

Așadar, iată mai jos un fragment dintr-o carte citită recent, pe care eu am găsit-o de mare ajutor și care mi-a adus o infuzie de energie pozitivă și bună dispoziție:

„Pe măsură ce trec anii, copilul crește și începe să devină din ce în ce mai independent. Devine capabil să aibă grijă de el însuși, cel puțin la prima vedere. Se îmbracă singur, se hrănește singur, ajunge să își câștige existența. Și totuși, există în el un aspect care nu pare să progreseze prea mult după ce părăsește leagănul copilăriei. Metaforic vorbind, el rămâne la fel de speriat că nu îi vine nimeni în ajutor ca să îi potolească foamea: de hrană, de bani, de iubire, de apreciere și așa mai departe. Ușurarea produsă de potolirea „foamei” este doar temporară. El știe deja că această senzație va reveni.

Această dilemă ne afectează pe toți în viața noastră de zi cu zi. Noi nu știm să dăruim. Suntem incapabili de iubire. Devenim manipulativi în mod inconștient sau conștient, căci suntem convinși că supraviețuirea noastră depinde de asta. Suntem incapabili să susținem bunăstarea celui de lângă noi dacă nevoile sale intră în conflict cu ale noastre. Din toate aceste motive, ne simțim neajutorați, prinși în capcană, furioși, frustrați, nesatisfăcuți, neîmpliniți și mai presus de toate, speriați. Ce poate fi mai înspăimântător decât dependența de o altă persoană pentru a supraviețui? În calitatea noastră de adulți speriați, noi ne punem aceleași întrebări ca și un copil mic. „Vor pleca cei din jurul meu și nu se vor mai întoarce? Vor înceta ei să mă mai iubească? Să aibă grijă de mine? Se vor îmbolnăvi și vor muri?” Ca adulți, ne punem astfel de întrebări în legătură cu consoarta noastră și adeseori cu prietenii, șeful, părinții și chiar copiii noștri.

Oamenii care se tem nu pot dărui în mod autentic. Ei au convingerea profundă că lipsurile prevalează în această lume și că resursele sunt limitate și nu ajung pentru toată lumea. Nu există suficientă iubire, suficienți bani, suficientă apreciere, suficientă atenție… De regulă, teama pe care o simțim într-un anume domeniu de viață se generalizează, iar noi ne închidem inima și devenim foarte protectivi în toate celelalte domenii. O imagine simbolică a omului speriat este aceea a unui om care stă pe vine și se îmbrățișează pe el însuși. Deși această imagine simbolizează perfect starea interioară a unui om speriat, în plan exterior teama poate lua multe forme:

Oamenii de afaceri de succes încă mai au nevoie de aprobarea șefului lor. Soțiile casnice își condamnă soțul sau copiii pentru că nu au apucat niciodată să trăiască plenar viața. Femeile independente care urmează o carieră cer atât de multe de la bărbații lor încât sfârșesc adesea prin a fi părăsite. Există bărbați care nu tolerează independența soțiilor lor. Există directori de companii care iau decizii iresponsabile care fac rău foarte multor oameni.

Toți cei din exemplele de mai sus operează de pe o poziție de teamă că nu vor putea supraviețui. Metaforic vorbind, toți stau pe vine și se îmbrățișează singuri. Dacă te-ai recunoscut în această descriere, nu-ți face griji. Alătură-te restului grupului. Foarte puțini oameni din societatea noastră au fost învățați cu adevărat secretele maturizării și dăruirii. Noi am fost învățați o iluzie a dăruirii, dar nu ce înseamnă adevărata dăruire. Mai mult decât atât. Am fost învățați să fim tot timpul atenți la siguranța noastră fizică și să nu îi lăsăm pe ceilalți să ne înșele și să profite de pe urma noastră. În consecință, dacă nu primim ceva la schimb, noi ne simțim folosiți. Asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de ceea ce primim. Dimpotrivă, în mod paradoxal:

ATUNCI CÂND DĂRUIM DINTR-O POZIȚIE DE IUBIRE, NU DE AȘTEPTARE, NOI PRIMIM MAI MULT DECÂT NE-AM FI AȘTEPTAT VREODATĂ.

Pe de altă parte, dacă ne așteptăm în permanență să primim ceva la schimb, ne vom petrece o bună parte din viață dezamăgiți că lumea nu ne tratează așa cum merităm.” Acceptă-ți teama, dar nu te lăsa inhibat de ea, de Dr. Susan Jeffers

Eu veau să vă mai dăruiesc acum câteva flori de mai de la munte 🙂

Teamă sau iubire? „Dacă lipsește ceva dintr-o relație pe care o ai, acest ceva ești cel mai probabil tu însuți”

Uneori primesc răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu mi le-am adresat în mod conștient. Realizez însă cu toată sinceritatea că ele au existat dintotdeauna în mintea mea, iar atunci când aud/văd/citesc idei care pentru mine au sens și care încep să dezlege niște necunoscute, mi se pare nemaipomenit. 🙂 De la a pricepe la a percepe cu adevărat este cale lungă, dar cred că primul pas este să vrei să înțelegi. Orice călătorie, oricât de lungă, începe cu un pas. Și cu foarte mult curaj.

„TEAMA DE IUBIRE

-Egoul se teme de orice, a spus Tom. 

-De ce? l-am întrebat.

-Egoul crede că este separat de restul creației.

– Dar ce legătură are cu iubirea?

-Egoul se teme inclusiv de iubire.

-De ce?

-Pentru că se teme că nu merită să fie iubit. 

-Atunci, de ce caută toate egourile iubirea?

-Pentru a o putea evita, mi-a răspuns Tom. 

Prietenul și mentorul meu, Tom Carpenter, m-a ajutat să înțeleg că teama primară „nu merit să fiu iubit” stă la baza tuturor celorlalte temeri. Dacă ea nu ar exista, nu ar exista nicio altă teamă. Pentru că nu se cred demni de a fi iubiți, oamenii se tem că nu vor găsi iubirea, chiar și atunci când o găsesc. Această teamă primară îi face să se teamă de singurătate, de relații, dar mai presus de orice de iubire, singurul lucru care îi poate salva din acest iad personal. 

Cei care acceptă adevărul primar că „merită să fie iubiți” întâmpină fără teamă iubirea din viața lor. Ei îi iubesc fără ezitare pe ceilalți și se lasă iubiți fără să opună rezistență. 

Teama se proiectează pe sine în tot ceea ce vede. 

Teama se proiectează asupra relațiilor. În Cursul de miracole se spune: „Privește în față lucrurile de care te temi. Vei constata că ceea ce te sperie cel mai tare este anticiparea acestor lucruri.” Teama este speriată de tot ce se poate întâmpla într-o relație, cum ar fi: 

‘Și dacă ajung să fiu rănit?’

‘Și dacă sunt respins?’

‘Și dacă nu o să meargă?’

‘Și dacă îmi pierd identitatea?’

‘Și dacă nu este o iubire reală?’

‘Și dacă nu este ceva sigur?’

‘Și dacă îmi pired libertatea?’

‘Și dacă sunt trădat?’

‘Și dacă nu durează?’

„Egoul este sigur că iubirea este periculoasă, aceasta fiind învățătura lui centrală”, se spune în Cursul de miracole. De ce se teme atât de tare egoul de iubire? M-am gândit mult timp la această întrebare. Mai întâi de toate, este important să ne aducem aminte că egoul nu este totuna cu noi. El nu este altceva decât o imagine. Adevăratul sine nu se teme de iubire, pentru că aceasta reprezintă însăși esența lui. Prin urmare, atunci când dai curs temerii primare că „nu meriți să fii iubit”, totul ți se pare înspăimântător, inclusiv iubirea. Aceasta pare înspăimântătoare deoarece egoul nu poate accepta simultan iubirea și teama sa primordială. Iubirea și teama nu pot coexista. Egoul înțelege că iubirea este renunțarea la teamă, inclusiv dizolvarea lui. 

Iubirea scoate la lumină tot ce nu este similar cu ea, pentru a-l vindeca.

Iubirea și teama au efecte opuse. Principalul efect al fricii constă în faptul că te împiedică să sesizezi prezența iubirii. La rândul ei, iubirea te ajută să înțelegi de ce anume te temi. Ea te face mai conștient, ca și cum ar aprinde o lumină în mintea ta. Totul devine astfel vizibil. Iubirea nu judecă, deci nu consideră că există lucruri care trebuie ascunse. Ea nu cenzurează, deci scoate totul la iveală. Iubirea expune temerile cu care te identifici, rușinea secretă pe care nu o poți ierta, vechile răni rămase nevindecate și orice alt gând de neiubire care te împiedică să conștientizezi prezența iubirii. 

Într-o relație plină de iubire – care acționează ca o oglindă magică – partenerul emană iubire asupra ta, ajutându-te să conștientizezi relația cu tine însuți. Iubirea și teama nu pot coexista. Prin urmare, este imposibil să iubești pe cineva și să continui să crezi că „nu meriți să fii iubit”. În mod similar, nu poți spune „da” iubirii, continuând să te judeci în mod critic, să te respingi sau să te negi singur. Iubirea creează o dezbatere în mintea ta, făcându-te să-ți pui întrebări de gen: 

Meriți să fii iubit? Da sau nu? 

Cât de dispus ești să pui iubirea pe primul loc în toate relațiile tale? 

Cât de dispus ești să iubești pe altcineva? Cât de dispus ești să te lași iubit?

Cât de multă iubire este posibilă și cât de multă ți se pare prea frumos ca să fie adevărat?

Atunci când cineva te iubește și te acceptă necondiționat, acest lucru scoate la lumină toate temerile tale legate de iubire. Spre exemplu, dacă ești convins că iubirea există în afara ta, te vei simți îngrozit la gândul de a o pierde. La fel, dacă eși convins că iubirea are o agendă ascunsă, vei încerca să te protejezi împotriva ei. Dacă ești convins că iubirea nu durează, vei încerca să o controlezi. Iubirea te ajută să îți vindeci relația cu ea însăși dezvăluindu-ți propriile blocaje prin care îi îngreunezi cursul. Ea scoate la iveală toate alegerile tale. Tu trebuie să alegi între iubire și teamă, între iubire și cinism, între iubire și propriile ziduri de autoapărare, între iubire și ego.”

Fragmente din Adorabilitatea, de Robert Holden.

-Oh, honey, you look adorable today! Lovely hairdo!  -I love you too, sexy.  Photo: ©Slowaholic Vienna Zoo. July 2014

-Oh, honey, you look adorable today! Lovely hairdo!
-I love you too, sexy.
Photo: ©Slowaholic
Vienna Zoo. July 2014